Ministerul Dezvoltării Peste 900 milioane euro accesați într-o zi pentru dezvoltarea localităților
Ministerul Dezvoltării: Peste 900 milioane euro accesați într-o zi pentru dezvoltarea localităților
16 May, 2022 17:22
ZIUA de Constanta
1109
Marime text

.jpg)
.jpg)
”Felicit autoritățile locale pentru felul în care s-au pregătit de lansarea acestui apel de proiecte. Ghidul solicitantului și toate informațiile relevante au fost puse la dispoziția lor, în timp util, de minister, iar acesta este motivul pentru care cererile pot fi depuse acum într-un ritm foarte rapid” – a declarat Cseke Attila.
Potrivit unui comunicat al MDLPA, apelul de proiecte pentru Fondul Local a fost deschis astăzi, la ora 10:00, iar numărul de proiecte depuse și bugetul rămas pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului – a arătat ministrul Cseke Attila.
Ministerul Dezvoltării, prin Fondul Local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență, finanțează construcția a 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiștii din sănătate și învățământ, eficiente energetic, va reînnoi parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala și 13.200 puncte de reîncărcare, și va realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.
Autoritățile publice pot depune cererile online, în mod transparent, la adresa <http://www.mdlpa.ro/investitii/PNRR> www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, în limita sumei rămase de 1.820.409.072 de euro din bugetul total de 2,73 de miliarde.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii