Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Transport ilegal de motorină, interceptat de Garda de Coastă (GALERIE FOTO)

ro

04 Dec, 2023 11:55 929 Marime text
Foto: Garda de CoastăPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea localității Ghindărești, un cetățean român care transporta cu ajutorul unei autoutilitare cantitatea de 1700 litri de motorină, fără documente justificative.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în ziua de 03.12.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, au observat o autoutilitară care se deplasa pe un drum din localitatea Ghindărești.

„În urma interceptării autovehiculului, au constatat faptul că acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 40 de ani, iar în urma controlului efectuat au descoperit în interiorul acestuia, nouă butoaie de tablă, care conțineau cantitatea de 1700 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.

Întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt“ - au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Citește și: 

Licitații ConstanțaGarda de Coastă contractează servicii de transport aerian pentru 2024 (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii