Inspectorul Smochină, de la Economic, s-a făcut şef la Transporturi Constanţa
Inspectorul Smochină, de la Economic, s-a făcut şef la Transporturi Constanţa


Smochină s-a instalat în funcţie la începutul acestui an, după ce a
câştigat concursul organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei
Române pentru postul de şef al Biroului. Oficial, inspectoratul principal
Smochină nu are alte interese în afară de Asociaţia Internaţională a
Poliţiştilor şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului
Contractual, după cum reiese din documentul completat la sfârşitul anului 2010
şi afişat pe site-urile de specialitate. De altfel, în aceeaşi perioadă,
inspectorul principal a menţionat în declaraţia de avere, pe care a completat-o
„cunoscând prevederile articolului 292 din Codul penal privind falsul în
declaraţii", că nu deţinea în proprietate terenuri sau clădiri şi nici bunuri
mobile. De asemenea, şi rubrica privind eventualele „bunuri sub formă de metale
preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi
numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau
universal, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro", a rămas
necompletată. Totuşi, la capitolul legat de activele financiare, inspectorul
care îşi desfăşura la momentul respectiv activitatea în cadrul Serviciului
Investigarea Fraudelor al IPJ Constanţa menţiona că deţine un cont de 660 de
lei, deschis în anul 2005, şi un depozit bancar, de 50.000 de lei, deschis în
anul 2010. Din activitatea desfăşurată la Economic, ofiţerul Smochină realizase
un venit anual de circa 21.816 lei, în timp ce soţia sa, contabil la două
firme, a realizat un venit de 8.600 de lei. Aşa cum am menţionat anterior, în
ceea ce priveşte interesele fostului ofiţer de la Economic, acesta a declarat
că este membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor şi al Sindicatului
Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp