Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe judecata faţă de constănţeanul Dimu Polifroni

ro

07 May, 2016 00:00 1779 Marime text

Magistraţii Tribunalului Constanţa au constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Secţia de Combatere a Corupţiei şi au dispus trimiterea dosarului ce îl priveşte pe Dimu Polifroni, pentru începerea judecăţii. Decizia este definitivă. Totodată, judecătorii constănţeni au menţinut măsura arestării preventive faţă de acesta.
 
Dimu Polifroni a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada iulie - octombrie 2012, inculpatul Polifroni Dimu a pretins de la patru persoane (martori denunţători) suma de 100.000 de euro“.
 
„În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestiţi cu soluţionarea dosarelor penale în care unul dintre denunţători era cercetat în stare de arest preventiv şi a promis că-i va determina pe magistraţi să dispună cercetarea persoanei respective în stare de libertate“.

Citeşte şi

Date din rechizitoriul procurorilor DNA
Cum ar fi acţionat Dimu Polifroni (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii