Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu violent în Capitală. Degajări mari de fum (galerie foto)

ro

11 Aug, 2021 11:41 1164 Marime text
  • Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum.
Pompierii intervin la un incendiu pe două laturi ale unui bloc, situat pe Calea Rahovei din București, sectorul 5. 

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum.

Pe una dintre laturi, cea din spate, incendiul se manifestă pe toată fațada.

Blocul se află în curs de reabilitare termică. 

„La fața locului, salvatorii acționează cu 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și 3 autoscări”, Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov. 

Au fost constituite echipe de căutare și salvare pentru evacuarea locatarilor.

Pe latura din față, incendiul se manifestă până la etajul 2 al clădirii. 

UPDATE

Până în acest moment, nu există persoane rănite. 

Nu mai arde cu flacără. Se actțonează atât din interior, cât și din exterior.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, o femeie de 84 ani și părinții unei fetițe în vârstă de 10 ani refuză transportul la spital. 

Unui pompier cu ușoară expunere la fum i se acordă primul ajutor în ambulanșa SMURD. Acesta este conștient.

UPDATE 2

Sunt 38 locatari evacuați, dintre care 7 locatari cărora li s a acordat primul ajutor.

O femeie în vârstă de 84 ani a fost transportată la Spitalul Universitar, cu expunere la fum.

Un polițist local cu taietură la nivelul unui braț, conștient, a primit îngrijiri la fața locului, dar nu necesită transport la spital.

Doi pompieri cu expunere la fum au fost transportați la Spitalul Floreasca în stare de conștiență.

UPDATE 3

Incendiul este localizat.

Resurse angrenate:
  • 20 autospeciale de stingere cu apă și spumă
  • 3 autoscări
  • 5 ambulanțe SMURD
  • 2 echipaje de descarcerare

Sursă foto: ISU București-Ilfov
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii