Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:58 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU Pompierii militari au intervenit la aproximativ 1.600 de intervenții în situații de urgență în ultimele 24 de ore

ro

24 May, 2023 11:56 604 Marime text
Pompieri în timpul intervenției. Foto: Facebook/IGSUPe parcursul zilei de ieri, 23 mai a.c., la nivel național, pompierii militari au intervenit la 1.593 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 1.317 persoane aflate în dificultate.

Potrivit unui comunicat al IGSU, în perioada de referință, au fost înregistrate 64 de incendii, intervenții în care echipajele de stingere și-au pus în aplicare cunoștințele și tehnicile specifice pentru a lichida flăcările și a limita efectele acestora.

„De asemenea, au fost efectuate 199 de alte misiuni de protecție a comunităților, în care pompierii au răspuns cu promptitudine și au oferit sprijin în situații de urgență.

Eforturile de salvare au inclus și 6 misiuni de descarcerare, în care echipajele operative au intervenit pentru eliberarea persoanelor blocate în fiarele contorsionate în urma accidentelor rutiere.

Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 9 persoane aflate în dificultate.

O misiune relevantă a avut loc ieri, în urma unui incendiu izbucnit la un imobil din localitatea Socodor, județul Arad. În momentul sosirii la locul solicitării, colegii noștri au constatat că arderea se manifesta generalizat la nivelul întregii clădiri, pe o suprafață de aproximativ 900 mp. După o intervenție de aproximativ 3 ore, flăcările au fost lichidate, pompierii reușind limitarea posibilității de propagare la alte obiective învecinate, fără a fi înregistrate victime“ - au mai precizat reprezentanții IGSU.


De asemenea, în ultimele 24 de ore la nivel național au fost transmise 20 mesaje de avertizare a populației, prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județele Bacău (1), Brașov (3), Buzău (4), Hunedoara (1), Harghita (8), Mureș (1), Neamț (1) și Vrancea (1).

„Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns. 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play“ - au mai menționat reprezentanții IGSU.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii