Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 01 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO.Pompierii români, pregătiți să intervină în Grecia sub alertă de cod roșu de incendii. Misiune comună cu salvatorii francezi

ro

01 Aug, 2026 11:19 192 Marime text
Sursă foto: IGSU
Modulul național specializat în combaterea incendiilor de vegetație și fond forestier (RO GFFF-V), dislocat în Republica Elenă prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a început astăzi activitățile operaționale în cadrul misiunii de prepoziționare.

În această dimineață, Team Leader-ul și ofițerul de legătură ai modulului român au participat, alături de reprezentanții contingentului francez, la ședința operativă organizată de autoritățile elene în baza de operații. În cadrul întâlnirii au fost analizate situația din teren, prognoza meteorologică și nivelul de risc privind producerea incendiilor de vegetație și fond forestier.

Potrivit evaluării realizate de autoritățile elene, pentru ziua de astăzi riscul de producere a incendiilor este încadrat la nivelul 5, cel mai ridicat nivel de alertă.

În urma analizei situației operative, s-a stabilit ca, pe parcursul zilei, Modulul RO GFFF-V să asigure capacitatea de răspuns din baza de operații, fiind pregătit pentru dislocare imediată în cazul producerii unor incendii.

Pe lângă menținerea stării de operativitate, pompierii români desfășoară activități de pregătire și instruire împreună cu contingentul francez aflat, la rândul său, în misiune de prepoziționare în Grecia, pentru consolidarea cooperării și creșterea eficienței intervențiilor.

Modulul RO GFFF-V acționează sub coordonarea autorităților elene, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, fiind pregătit să intervină ori de câte ori situația operativă o va impune.

 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii