Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gelozie, alcool şi cratiţe goale. 10 ani de puşcărie Curtea de Apel Constanţa i-a respins Motanului cererea de liberare din arest

ro

17 Jul, 2013 00:00 1636 Marime text
Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, în vârstă de 40 de ani, din Constanţa, condamnat la zece ani de închisoare pentru omor, a fost menţinut în arest.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanţa, instanţă ce a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de bărbat. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Amintim că, în seara zilei de 27 martie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”. Probatoriul administrat a relevat ca stare de fapt că, în noaptea de 26/27 martie, în cadrul unei relaţii de concubinaj tensionate şi conflictuale, datorate geloziei sau consumului frecvent de băuturi alcoolice atât de către inculpat, cât şi de către victimă, în locuinţa comună din municipiul Constanţa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a ucis-o pe concubina sa, în vârstă de 51 de ani. Bărbatul este acuzat că şi-ar fi lovit concubina în mod repetat cu o bară metalică lungă de circa 1,20 m şi cu diametrul de 5 cm (prelungitor al unei sape de foraj puţuri) peste membrele superioare şi inferioare. În cursul audierii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, explicându-şi acţiunea agresivă prin aceea că o găsise pe victimă în stare de ebrietate şi că, totodată, aceasta nu cumpărase alimente şi nu pregătise nimic de mâncare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii