Garda de Coastă 22.000 țigarete de contrabandă descoperite în magazia unei nave de către polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)
Garda de Coastă: 22.000 țigarete de contrabandă descoperite în magazia unei nave de către polițiștii de
25 Oct, 2024 11:32
ZIUA de Constanta
443
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și ridicat 22.000 ţigarete de contrabandă, ascunse în magazia unei nave care a acostat în Portul Constanța.
În ziua de 24.10.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța alături de un echipaj canin, împreună cu lucrători din cadrul Căpităniei Constanța și Biroului Vamal de Frontieră Constanța, au efectuat controlul specific de frontieră asupra unei nave, pavilion Camerun, având la bord un număr de doisprezece membri de echipaj.
Cu această ocazie, procedând la controlul fizic al navei, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse și nedeclarate 22.000 ţigarete (1.100 pachete de țigări), fără timbru accizabil, într-o magazie de la bordul navei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanța, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării și introdusă în camera de corpuri delict a Gărzii de Coastă.
Citește și
Știri Constanța Autoturism de lux furat, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii