FOTO Misiunile jandarmilor din Constanța în ultimele 24 de ore
FOTO: Misiunile jandarmilor din Constanța în ultimele 24 de ore
22 Jul, 2025 09:42
ZIUA de Constanta
206
Marime text



- Jandarmeria Mobilă Constanța, misiuni și rezultate în ultimele 24 de ore
Aproximativ 100 de jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis” Constanța au fost prezenți în teren, în ultimele 24 de ore, pentru siguranța cetățenilor. Aceștia au acționat atât independent, cât și în cooperare cu partenerii instituționali, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală.
Potrivit Jandarmeriei mobile Tomis, pe timpul misiunilor, au fost constatate 9 de infracțiuni, dintre care 5 în mod independent și 4 în cooperare cu celelalte instituții partenere. În total, 6 autori au fost surprinși în flagrant sau identificați în urma sesizărilor primite de la cetățeni. Faptele penale constatate au vizat: traficul și consumul ilicit de droguri, portul și folosirea fără drept de obiecte periculoase, mărcile și indicațiile geografice, amenințarea, lovirea sau alte violențe, încălcarea ordinului de protecție, precum și lipsirea de libertate.
În ceea ce privește faptele de natură contravențională, au fost aplicate 6 sancțiuni, în valoare totală de 1.500 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În cadrul misiunilor, au fost verificate aproximativ 150 de persoane, utilizând aplicația e-DAC, care permite identificarea rapidă și verificarea documentelor prezentate.
Jandarmii s-au aflat permanent în zonele aglomerate, parcurile publice, precum și în zona stațiunilor de pe litoralul Mării Negre,
Citește și
Știri Constanța Bărbat agresat de o femeie în vârstă pe plaja din Mamaia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii