Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 03 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Ziua Jandarmeriei Române Ziua porților deschise, organizată de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța (FOTO)

ro

03 Apr, 2026 15:04 184 Marime text
Sursa foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța





Cu prilejul aniversării a 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța a organizat, astăzi, 3 aprilie, evenimentul „Ziua Porților Deschise”, dedicat copiilor, tinerilor și tuturor celor interesați să descopere activitatea jandarmilor.

În acest context, instituția a transmis un mesaj:


„Ne-am dorit să le oferim micilor vizitatori o perspectivă asupra muncii noastre într-un mod cât mai distractiv și interactiv. Cei prezenți au avut ocazia să observe tehnica și materialele din dotare, să urmărească exerciții de autoapărare, precum și demonstrații de dresaj canin, care au stârnit interesul și entuziasmul publicului.

Ne-am bucurat că am avut ocazia să le oferim o zi de neuitat, în care să învețe despre rolul esențial pe care îl joacă jandarmii în asigurarea și menținerea siguranței și ordinii publice”, precizeazză jandarmii.




Citește și
Ziua Jandarmeriei Române-Peste un secol și jumătate în slujba cetățenilor



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii