Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:01 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul vicepreşedinte al ANAF Şerban Pop scapă de închisoare. Ce a decis Instanța Supremă

ro

05 Dec, 2023 19:26 839 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva fostului vicepreşedinte al ANAF Şerban Pop, pe motiv că faptele de corupţie de care era acesta acuzat s-au prescris, informează Agerpres.ro

În septembrie 2022, Şerban Pop primise la Curtea de Apel Bucureşti o pedeapsă de 13 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, însă la judecarea apelului Instanţa supremă a constatat că faptele s-au prescris, astfel încât condamnarea de la instanţa de fond a fost anulată.

Şerban Pop trebuie să plătească însă suma de 2,5 milioane euro, reprezentând mita reţinută în sarcina lui.

Fostul vicepreşedinte al ANAF se alătură unui şir lung de oameni importanţi care au scăpat de dosarele de corupţie, ca urmare a aplicării unor dispoziţii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.

În acest dosar, Şerban Pop a fost acuzat de DNA că, în perioada 31 ianuarie - 23 decembrie 2008, a pretins de la un om de afaceri suma de 5.000.000 euro, din care ar fi primit în patru tranşe, în conturile unor companii offshore pe care le controla prin interpuşi, 2.500.000 euro.

Banii ar fi fost primiţi, în perioada 8 septembrie - 23 decembrie 2008, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv aprobarea unei soluţii fiscale individuale anticipate (act administrativ) legată de o tranzacţie încheiată între compania omului de afaceri şi o societate de stat şi a urgentării restituirii, către firma omului de afaceri, a sumei de 228.259.140 lei cu titlu de TVA.

După primirea sumei aferente rambursării, aproximativ jumătate din banii încasaţi de firma omului de afaceri ar fi fost transferaţi într-un cont deschis la o bancă din Ungaria, iar de aici către două firme offshore controlate de acelaşi om de afaceri. De acolo, 2.500.000 euro au fost transferaţi mai departe, în conturile unor firme offshore din Cipru controlate de inculpat, prin intermediar. 

Agerpres.ro 

Citește și: 

13 ani de închisoare pentru Șerban Pop, fostul șef ANAF
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii