Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evacuare cu cantec

ro

29 Jul, 2004 00:00 1592 Marime text

Doua familii care locuiesc pe strada Revolutiei acuza RAEDPP de "manevre"

Doua familii chiriase la RAEDPP acuza Regia de aranjamente pentru a-i scoate din casa * Maria Stefancu spune ca, de mai multi ani, un vecin cu bani, Leonard Atanasof, incearca sa o scoata din apartament folosindu-se de tot soiul de tertipuri * Femeia povesteste ca Atanasof a venit in vizita de mai multe ori, impreuna cu doua femei, care au pretins ca sunt de la Primarie, dar nu au prezentat nici un act * In schimb, un barbat care le insotea a facut fotografii inauntru, fara sa-i ceara permisiunea * In septembrie 2003, RAEDPP nu i-a mai primit chiria Mariei Stefancu, desi avea contract de inchiriere pana in aprilie 2004 * Ulterior, RAEDPP a incheiat cu sotia lui Leonard, Cristina Atanasof, un contract de asociere, prin care aceasta se obliga sa suporte cheltuielile de consolidare a imobilului * Ulterior, RAEDPP i-a vandut Cristinei Atanasof apartamentul in care a locuit Stefancu, iar batrana urmeaza a fi evacuata luni, impreuna cu cei trei copii * In mod similar stau lucrurile si cu apartamentul familiei Florea, aflat in acelasi bloc, mai putin evacuarea, pe care Cristina Atanasof nu a reusit sa o obtina * Florea si Stefancu acuza conducerea RAEDPP ca a facut "manevre"

Cele doua familii, Florea si Stefancu, au avut timp de mai multi ani - 22 in cazul Lilianei Florea - statut de chiriasi ai Regiei de Administrare si Exploatare a Domeniului Public si Privat Constanta. Maria Stefancu, in varsta de 59 de ani, care locuieste impreuna cu trei copii pe strada Revolutiei nr. 14, etaj I, apartament 13, se plange ca, de cativa ani, un vecin cu bani si influenta, Leonard Atanasof, face presiuni asupra ei pentru a o determina sa ii cedeze apartamentul. Femeia pretinde ca este victima unui complot prin care se incearca scoaterea ei din locuinta. Conform spuselor ei, Atanasof i-a propus mai intai un schimb de locuinta: "Mi-au zis daca vreau sa ma mut pe strada Muzeelor nr. 15. Dar ei voiau sa ma mut fara acte. Cand am fost la RAEDPP, mi-au spus ca, daca ma mutam, pierdeam casa". Apoi, Atanasof i-a propus femeii un alt schimb cu o casa, in Cumpana, Ovidiu sau Palas, dar ea a refuzat si de aceasta data. Maria Stefancu mai povesteste ca, pe data de 5 octombrie, a primit o vizita ciudata: "Au venit doua doamne care au spus ca sunt de la Primarie, dar nu mi-au aratat nici un act. Eu nu am vrut sa le dau drumul, dar ele au dat buzna inauntru, spunand ca au primit o reclamatie anonima, in care se spune ca nu am grija de locuinta si ca am transformat-o intr-o cocina. A doua zi, in timp ce eu lipseam, cele doua femei care spuneau ca sunt de la Primarie au intrat la mine, impreuna cu un barbat. El a facut poze in toata casa, fara sa imi ceara voie". Desi in ziua urmatoare Maria Stefancu a mers la Politie, pentru a depune plangere impotriva celor care intrasera cu forta in casa ei, femeia nu a fost bagata in seama, ba chiar ironizata de catre politisti.

RAEDPP a vandut chiar sotiei lui Leonard Atanasof

In iulie 2003, Maria Stefancu a platit la RAEDPP chiria in avans pentru luna august. Avea sa fie ultima oara, caci in septembrie i s-a spus ca nu mai este chirias, intrucat contractul a fost stopat, desi fusese semnat pana in aprilie 2004. Femeia a aflat intre timp ca apartamentul ii fusese vandut de catre RAEDPP tocmai sotiei lui Leonard, Cristina Atanasof. Toate aceste evenimente au culminat cu evacuarea ce era pe cale sa aiba loc ieri la locuinta familiei Stefancu, dar care a fost amanata pentru luni. Intr-o situatie similara se afla Liliana Florea. Anul trecut, ea a primit o instiintare de la RAEDPP prin care i se comunica faptul ca Regia a incheiat un contract de asociere cu Cristina Atanasof. Scopul contractului semnat pe 26.08.2003 era consolidarea imobilului. Cu alte cuvinte, prin aceasta intelegere, Cristina Atanasof se obliga sa execute, pe cheltuiala proprie, lucrari de modernizare si consolidare a cladirii. In acest contract intrau cele doua apartamentele ocupate de cele doua familii, Stefancu si Florea, alte doua apartamente din bloc fiind deja proprietate personala. "Actul a fost unul abuziv, pentru ca strada pe care locuim noi nu face obiectul Hotararii Consiliului Local Municipal nr. 280 din 24 iulie 2002, privind reglementarea cadrului juridic de incheiere a contractelor de asociere in vederea consolidarii imobilelor aflate in administrarea RAEDPP", e de parere Florea. Ulterior, RAEDPP a vandut si acest apartament, tot Cristinei Atanasof. Imediat, noul proprietar a cerut evacuarea familiei Florea, pe motiv ca imobilul are nevoie de reparatii urgente. Chiriasii au contestat in instanta contractul de asociere si pe cel de vanzare-cumparare, iar instanta a respins recursul Cristinei Atanasof. Motivatia a fost ca actul incheiat intre RAEDPP si Cristina Atanasof prevede ca aceasta din urma sa intre in posesia efectiva a locuintei abia in anul 2006 si ca evacuarea unei persoane este un fapt cu consecinte foarte grave si nu poate fi argumentata de starea precara a cladirii. Cu toate ca, spre deosebire de Stefancu, Florea a reusit sa ramana pentru moment in locuinta, fostii chiriasi au convingerea ca in spatele acestei mascarade stau interese si aranjamente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii