Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:43 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dupa trei ani, Ovidiu Catalin Lander a recunoscut savarsirea crimei

ro

14 May, 2005 00:00 1465 Marime text

Surpriza neasteptata

Instanta de fond l-a condamnat la 18 ani de inchisoare * In prezent, procesul se afla in faza de apel

Dupa mult timp de la tragica intamplare petrecuta la Club XXI din statiunea Mamaia, cand un cetatean turc a fost impuscat de un tanar care a disparut ulterior de la fata locului, ieri, Ovidiu Catalin Lander a recunoscut savarsirea faptei dupa ce, timp de trei ani, a sustinut ca este nevinovat. Ovidiu Catalin Lander, in varsta de 21 de ani, a fost trimis in fata instantei de catre procurorii constanteni sub acuzatia de omor calificat. Conform rechizitoriului intocmit de catre anchetatori, in noaptea de 11 spre 12 august 2002, Ovidiu Catalin Lander a impuscat mortal in discoteca Club XXI din incinta barului "Melody" din statiunea Mamaia un cetatean turc, respectiv pe Hassan Kemal, in varsta de 30 de ani. Arestat de catre anchetatori, Lander a sustinut tot timpul ca nu el este autorul omorului declarandu-se nevinovat. Cu toate acestea, pe baza probelor administrate, judecatorii de la instanta de fond au stabilit ca Lander este vinovat si au dispus condamnarea acestuia la 18 ani de inchisoare. Totodata, magistratii au mai stabilit ca Lander sa plateasca 1250 de dolari despagubiri materiale si 14.000 de dolari despagubiri morale membrilor familiei victimei. Sentinta nu era definitiva si a fost atacata cu apel la instanta superioara. Ieri, calea de atac s-a aflat pe rolul Curtii de Apel Constanta. Spre surprinderea tuturor, inca de la inceput, Lander a spus magistratilor ca doreste sa dea o declaratie in care sa recunoasca ca el este autorul crimei petrecute in urma cu aproape trei ani. Printre altele, Lander a mai spus ca nu a dorit sa-l impuste pe cetateanul turc insa a fost provocat de acesta si a apasat fara sa vrea pe tragaci. Pentru dovedirea faptului ca a fost provocat, inculpatul a solicitat audierea a doi martori care au fost prezenti la fata locului. Proba sa a fost admisa, magistratii stabilind ca la urmatorul termen sa fie audiati cei doi martori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii