Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:03 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drujbe contrafăcute găsite în BMW

ro

22 May, 2012 00:00 824 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit într-un autoturism două drujbe susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetăţeni români intenţionau să le valorifice pe raza judeţului Constanţa.

În data de 19 mai, în jurul orei 12.50, în zona de competenţă a SPF Băneasa a fost verificat în trafic un autoturism marca BMW, în care se aflau G.S., de 31 de ani, şi N.D., de 32 de ani, domiciliaţi în judeţul Ialomiţa. În autoturism au fost descoperite două drujbe fabricate în Germania care prezentau indicii că ar fi contrafăcute, despre care cei doi au declarat că le-au achiziţionat de la o societate comercială cu sediul în Bucureşti şi intenţionau să le valorifice pe raza judeţului Constanţa. Bunurile descoperite, cu o valoare de aproximativ 1.000 de lei dacă ar fi fost originale, au fost ridicate în vederea confiscării. Pe numele celor două persoane a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998 republicată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii