Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:07 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Droguri cumpărate din Portul Constanța? Poliţiştii fac verificări după situaţia prezentată de liderul Sindicatului Europol din România

ro

21 Dec, 2023 20:07 949 Marime text
Foto: facebook/Sindicatul EuropolPurtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, pentru AGERPRES, că poliţiştii fac verificări referitor la situaţia prezentată de liderul Sindicatului Poliţiştilor Europeni (Europol) din România, Cosmin Andreica, care a susţinut, în postări pe o reţea de socializare, că din Portul Constanţa pot fi achiziţionate substanţe interzise fără ca reprezentanţii autorităţilor competente să facă verificările corespunzătoare.

"Facem verificări pe situaţia în sine", a declarat reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).


Liderul sindical Cosmin Andreica a postat, joi, pe pagina de Facebook a sindicatului imagini cu experimentul realizat de el şi un coleg.

"Cum poţi să cumperi 1 kg de cocaină din cel mai bine 'păzit' port din Europa, Portul Constanţa", a scris Andreica, arătând şi imagini în care are în mâini sau în maşină un pachet cu presupuse droguri, a căror valoare de piaţă ar fi, potrivit spuselor sale, de circa 100.000 de euro. El a adăugat că pachetul l-ar fi cumpărat de la un marinar de pe un vapor aflat în Portul Constanţa.


Potrivit acestuia, în portul maritim, loc pe unde intră droguri în ţară, nu se alocă suficiente resurse umane şi logistică pentru combaterea celor petrecute.

"În toată ţara avem aproximativ 250 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate care acţionează pe combaterea traficului de droguri. Doar 250!!! Asta înseamnă între 2 şi 8 poliţişti într-un judeţ, plătiţi cu 3.500 - 4.000 lei şi care au programul oficial de luni până vineri, de la 8,00 - 16,00. În rest, lucrează 'la negru'. Sunt chemaţi de acasă la acţiuni, la activităţi specifice, din timpul lor liber! Asta pentru ca Poliţia Română să nu le plătească ore de noapte şi spor pentru activitatea în zilele de weekend sau sărbători legale. Iar în loc să alocăm resurse umane şi logistice suficiente pentru a interveni la sursă, adică în Portul Constanţa, ne chinuim pe urmă să prindem traficanţi prin cluburi, şcoli", a spus liderul Europol România.


El a afirmat şi că Portul Constanţa, cel mai "vânat" obiectiv al politicienilor, este păzit de o singură patrulă de poliţie.

"Patrula ar trebui să acopere 5 ha de port; să monitorizeze 13 porţi de acces în port; să monitorizeze un flux de intrări în port de aproximativ 10 mii de persoane şi auto în 24 de ore; să instrumenteze sute de dosare de furt, tâlhărie, loviri şi alte violenţe, furt de identitate, migraţie ilegală, infracţiuni economice, rutiere etc. Oare care este interesul guvernanţilor să aibă poliţişti puţini, prost plătiţi şi fără logistică?! Oare câţi bani se fac din ilegalităţi în portul Constanţa?!", a mai scris Cosmin Andreica pe pagina de socializare.


Pe de altă parte, Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, printr-un comunicat de presă, că paza în Portul Constanţa este asigurată de firme specializate şi nu de poliţişti.

"Informaţiile vehiculate sunt vădit tendenţioase, în condiţiile în care Poliţia Română nu a avut şi nu are atribuţii de pază, cu excepţia propriilor sedii. În Portul Constanţa, paza este asigurată de o firmă specializată. În Portul Constanţa, Poliţia Română acţionează prin următoarele structuri: Serviciul de Poliţie Transporturi Maritime, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime. Fiecare structură a Poliţiei Române acţionează conform competenţelor, independent sau în cooperare cu Poliţia de Frontieră. În mod concret, SPTM şi SCCOPM totalizează peste 100 de funcţii, nivelul de încadrare fiind de 82,5%. De asemenea, poliţiştii care patrulează nu au atribuţii de soluţionare a dosarelor penale, acest atribut revenind structurilor specializate. Reamintim că, în prezent, Inspectorul de Poliţie Judeţean Constanţa este în proces de reorganizare, în vederea eficientizării structurii, în beneficiul cetăţenilor", se arată în comunicatul IGPR.

AGERPRES

Citește și: 

Experiment în Portul ConstanțaSindicaliștii Europol au vrut să arate cât de ușor se poate face o tranzacție cu droguri
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii