Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:38 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două persoane, obligate să cerșească în mai multe județe, printre care și Constanța. Trei suspecți, reținuți de procurori

ro

27 Jul, 2023 14:51 819 Marime text
Foto: DIICOTLa data de 26 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Argeș, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei.

Potrivit DIICOT, din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei, care a acționat până în prezent. 

„Membrii grupului ar fi racolat și exploatat 2 victime, provenind din rândul persoanelor fără familie sau adăpost ori cu probleme de natură medicală, pe fondul stării de vulnerabilitate a victimelor, din cauza vârstei, situației sociale, lipsei de educație sau a afecțiunilor de care suferă. 

Victimele ar fi fost transportate succesiv, în municipiul București și în județele Argeș, Dâmbovița, Constanța, Mehedinți, Sibiu, Timiș și Covasna și ar fi fost obligate să practice cerșetoria în trenuri, gări și stații ale mijloacelor de transport urban.  

Totodată, una dintre victime ar fi fost adăpostită în condiții improprii și degradante, fiind obligată să presteze activități de întreținere a gospodăriei celor în cauză“ - au mai precizat procurorii DIICOT.


Sumele de bani obținute de cele două victime, din practicarea cerșetoriei, ar fi fost însușite de membrii grupului infracțional organizat.

„Pentru a menține starea de dependență a victimelor, cei bănuiți ar fi folosit în mod repetat violența fizică și verbală față de victime, precum și diferite amenințări aduse acestora.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate 8 telefoane mobile, peste 22.000 de lei și 650 de euro.

Au fost puse în executare 4 mandate de aducere, privind 4 persoane, cu vârste între 15 și 52 de ani.

După administrarea probatoriului, trei bănuiți au fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 27 iulie, să fie dispuse măsuri preventive.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.



Victimelor le-au fost asigurate măsuri de sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii