Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânat pentru a 59-a oară (rechizitoriu)

ro

01 Oct, 2014 00:00 1604 Marime text
Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a amânat, ieri, Dosarul Retrocedărilor din Constanţa pentru data de 11 noiembrie.
 
Acest nou termen este al 59-lea şi a fost dat pentru că experţii desemnaţi în cauză pentru realizarea expertizei topo nu au finalizat răspunsurile la contestaţiile depuse de procurorii Anticorupţie. Amintim că, pe data de 28 octombrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu „restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză“. Procurorii spun că, prin aceste fapte, a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii