Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dialta, Drift si Ada au prejudiciat statul cu 21 miliarde

ro

15 Oct, 2008 00:00 1139 Marime text

Trei societati care nu functioneaza la sediul social declarat au reusit rara performanta de a prejudicia statul cu peste 2,1 milioane de lei. Conform informatiilor oferite de Cristian Radu, comisarul-sef al Garzii Financiare Constanta, este vorba despre SC Dialta Company SRL, SC Drift International SRL si SC Ada Trans SRL.

In cazul primelor doua firme, comisarii au constatat ca, in perioada iunie - septembrie 2008, acestea au comercializat mai multe produse agricole, iar plata s-a facut prin instrumente bancare. Toate bune si frumoase, ca la carte, numai ca firmele nu functioneaza la sediul social declarat, iar autoritatile nu au putut verifica inregistrarea operatiunilor in evidenta financiar-contabila. In acest sens, s-a prezumat ca prejudiciul produs de Dialta se ridica la 815.389 de lei, in timp ce Drift International a pagubit statul cu 649.854 de lei. Foarte interesant, potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comertului, Dialta Company SRL are certificatul de inmatriculare schimbat si a primit numar de ordine in Registrul Comertului pe 6 iunie 2008. Capitalul social al firmei este de 200 de lei, iar obiectul de activitate este "comert cu ridicata nespecializat". Unicul asociat in firma este Toader Despan, din Sinesti, judetul Iasi, care are functia de administrator al societatii inca din 15 iulie 2008. La randul ei, si SC Drift International SRL are certificatul de inmatriculare preschimbat, numarul de ordine din Registrul Comertului datand din 24 martie anul acesta. Capitalul social este tot de 200 de lei, iar obiectul de activitate este "cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a celor producatoare de seminte oleaginoase". Firma are doi asociati, pe Emil Pricop, din Barlad, si pe Marcela Negreci, din Valea Rea, judetul Constanta. Marcela Negreci este, totodata, si administratorul firmei.

Inventarul firmelor lui Pricop

Ceea ce atrage atentia, insa, este ca cei doi mai sunt actionari si la alte societati. In afara de Drift International, numele Marcelei Negreci apare legat si de SC Pro Market SRL, Slotania SRL, Bijenkorf SRL, Agro Tur Czmor SRL si Prestin SRL. Deloc surprinzator, Emil Pricop este si el asociat al SC Pro Market SRL, Slotania SRL, Bijenkorf si Agro Tur Czmor, alaturi de Negrici. In plus fata de asociata sa, Pricop mai detine actiuni la alte 13 firme, acestea fiind Amanda Star SRL, Loenermark SRL, Ema Tour SRL, Dani Trans Calatori SRL, Euro Tour Impex SRL, Nic Com Trans SRL, Auto Trans International SRL, Carina Impex SRL, Ford Construct SRL, Constru Dorian SRL, Standard Splendid Bar SRL, Viva Investment SRL si Marine Nav Construct SRL.

Firma in faliment

Potrivit comisarilor financiari, cea de-a treia firma care a pagubit statul este SC Ada Trans SRL Constanta, care, de asemenea, nu functioneaza la sediul social declarat. Oamenii legii au descoperit ca societatea a comercializat marfuri (ulei TE 6 tip A) a caror valoarea nu a inregistrat-o in contabilitate. In acest caz, prejudiciul a fost estimat la 659.377,83 de lei. Interesant la Ada Trans SRL este nu numai ca se afla in faliment si ca nu a depus bilantul incepand din anul 2004, dar in tara mai exista inca doua firme cu acelasi nume, respectiv Ada Trans SRL Bacau si Ada Trans SRL Dolj. In ceea ce priveste Ada Trans Constanta, societatea are un capital social de 2.880 de lei, iar obiectul de activitate este reprezentat de "transporturi rutiere de marfuri". Unicul asociat al firmei este Claudiu Anghelescu, din Constanta, iar lichidatorul judiciar care se ocupa in prezent de societate este CC Insol Ipurl. In cazul celor trei firme, comisarii financiari au intocmit sesizari penale catre Parchet, urmand ca cei responsabili de prejudicierea statului sa raspunda penal pentru faptele lor.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii