Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Detașamentul de militari care va pleca în misiune în Polonia, evaluat la Capu Midia

ro

26 Jul, 2020 14:50 1117 Marime text
 
  • Scopul activităților îl constituie evaluarea nivelului de instruire atins de militari.

Specialiștii Poligonului Complex de Trageri de la Capu Midia îi evaluează până la sfârșitul lunii martie pe militarii unui detașament de apărare antiaeriană din cadrul Batalionului 3 Apărare Antiaeriană Potaisa din Turda, care vor pleca la sfârșitul anului în misiune în cadrul Grupului de Luptă din Polonia pentru asigurarea prezenței înaintate consolidate în flancul Nord-Estic al Alianței Nord Atlantice, alături de partenerii americani, britanici și croați. 

Scopul activităților îl constituie evaluarea nivelului de instruire atins de militari. La evaluarea făcută de specialiștii poligonului se urmărește modul în care sunt date comenzile, cum sunt căutate și descoperite țintele aeriene, cum sunt interceptate acestea și care este rezultatul tragerii. 

Pe baza unor scenarii fictive, militarii auexecutat până acum mai multe trageri cu muniție reală, cu complexul antiaerian Ghepard, asupra unor ținte aeriene, atât ziua, cât și noaptea, iar la final au raportat: țintă nimicită! 

Cadrele militare și soldații gradați profesioniști spun că au avut emoții, dar au fost emoții constructive mai ales că au contat foarte mult abilitățile dobândite pe parcursul pregătirii teoretice și practice de-a lungul timpului. 

O parte dintre militarii care vor pleca în misiune în Polonia au primit botezul focului chiar în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de Brigadă Ion Bungescu”, iar alții se pregătesc pentru prima misiune externă din cariera lor. 

Comandantul Batalionului 3 Apărare Antiaeriană Potaisa, locotenet colonel Marius Moroșanu, spune că misiunea din Polonia este una care produce multe provocări militarilor care vor face parte din detașamentul de apărare antiaeriană destinat ca forță înaintată și consolidată NATO în Polonia, pentru că este prima rotație cu instalația Ghepard care se execută în această zonă, durata misiunii fiind de 6 luni.

Pe parcursul activităților, specialiștii Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană au asigurat siguranța tragerilor, evaluarea trupelor, cazarea și masa militarilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii