Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:19 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie-şoc a instanţei Constănţean achitat la Botoşani de trafic de droguri

ro

16 Jan, 2012 00:00 871 Marime text
Aydîn Amet, un constănţean trimis în judecată de procurorii DIICOT Botoşani sub acuzaţii de presupusă apartenenţă la o reţea de narcotraficanţi, a fost achitat de judecătorii Tribunalului Botoşani, care au ajuns la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor.

Decizia poate fi atacată în recurs, acesta urmând să se judece la Curtea de Apel Suceava. Potrivit soluţiei pronunţate de judecătorii din Botoşani, constănţeanul şi ceilalţi cinci suspecţi din proces au fost achitaţi de infracţiunile de „procurare, deţinere şi vânzare, fără drept, de droguri de mare risc (...) întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor". Mai mult, instanţa de judecată a hotărât să revoce interdicţia de a părăsi ţara pe care o aveau constănţeanul şi presupuşii săi complici încă din luna septembrie 2011, „măsura (nr instanţei) fiind executorie". Aydîn Amet a fost depistat în urma mai multor percheziţii coordonate de procurorii DIICOT Botoşani la sfârşitul anului 2010, constănţeanului imputându-i-se comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi trafic de narcotice de mare risc. Alături de Amet, au mai fost judecaţi fraţii Florin Sergiu şi Ciprian Moşoroi, Alexandru Muteanu, Cosmin Marius Bîrzu şi Ioan Zvorişteanu. Acuzaţiile ce li se aduc indivizilor sunt trafic de droguri de risc şi de mare risc, Amet fiind singurul constănţean cercetat în acest caz. După o perioadă petrecută în arest preventiv, individul a fost pus în libertate, având însă interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii