Culturi de canabis descoperite în curțile unor case de vacanță din Covasna și Harghita (GALERIE FOTO)
Culturi de canabis descoperite în curțile unor case de vacanță din Covasna și Harghita (GALERIE FOTO)
1057
Marime text
La data de 10.10.2023 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.Potrivit procurorilor DIICOT, s-a reținut că în cursul anului 2023 acesta a înființat în curtea a două imobile (case de vacanță) deținute în localități din județele Harghita și Covasna, două culturi de canabis, în scopul comercializării, oferirii acestui drog de risc altor persoane cât și pentru consum propriu.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.„La data de 10.10.2023, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, au fost efectuate percheziții domiciliare fiind identificate și ridicate 20 plante de canabis și alte 14 tulpini ale unor plante recoltate recent, o jumătate de kilogram de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă.
La activități au participat și polițiști din cadrul I.P.J. Harghita-Serviciul de Acțiuni Speciale“ - au mai precizat procurorii DIICOT.
Citește și:„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.
Prostituție în cluburi de noaptePercheziții în Constanța și București la persoane bănuite de proxenetism! Ce a scos la iveală ancheta procurorilor DIICOT
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


