Șapte persoane suspectate că ar fi exploatat sexual o copilă, aduse la Curtea de Apel Constanța! Iată de ce
Șapte persoane suspectate că ar fi exploatat sexual o copilă, aduse la Curtea de Apel Constanța! Iată de ce
225
Marime text

La Curtea de Apel au fost citate 7 persoane cercetate într-un dosar de trafic de minori, în care acestea au primit deja pedepse dure la Tribunalul Constanța! Unii dintre inculpați, cât și DIICOT au depus contestații, iar acestea urmează să fie analizate în luna septembrie a acestui an. În schimb, marți, 28.07.2026, Curtea de Apel Constanța va decide dacă-I va menține pe incuilpați după gratii.
Cei vizați în procesul ajuns în faza apelului sunt Neagu Alexandru Nicuşor, S I A, Stamin Elena Gabriela, Radu Marian, Cordonaş Florin Andrei, Dulgheriu Ilie Alexandru și Roşu Petre Adelin, despre care procurorii spun că, în luna februarie 2024, ar fi exploatat-o sexual pe o fată minoră, în vârstă de 12 ani, dintr-o comună din județul Constanța, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, care are o situație materială precară.
Doi dintre inculpați sunt suspectați și că ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, în timp ce alți doi sunt acuzați că ar fi realizat anunțuri care au fost publicate pe site-uri de matrimoniale pentru oferirea de servicii sexuale contracost. Alții sunt suspectați că ar fi stabilit tarifele, că ar fi realizat sau ar fi deținut imagini cu victima în ipostaze intime, că ar fi asigurat protecție în timpul relațiilor sexuale sau că ar fi pus la dispoziție locațiile unde erau întreținute raporturi intime.
În perioada 11.02 – 12.03.2024, mai spun anchetatorii, victima ar fi fost adăpostită succesiv la mai multe adrese din municipiul Constanța.
După ce inculpații au fost deferiți justiției de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru trafic de minori, la data de 23 aprilie anul curent, instanța de fond a anunțat primul verdict.
Decizia nu este definitivă!
Iată hotărârea Tribunalului Constanța:
Soluția pe scurt: Încheiere schimbare încadrare / 23.04.2026
În baza art. 386 alin. (1) C.proc.pen., dispune schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl privește pe inculpatul ROȘU PETRE ADELIN din infracțiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1), (3) și (4) C.pen. în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) și (4) C.pen. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 405 alin. (1) C.proc.pen. astăzi, 23.04.2026.
I. Inculpat: NEAGU ALEXANDRU NICUȘOR
Pornografie infantilă: 3 ani închisoare (art. 374 alin. 1, 2, 4 C.pen.).
Trafic de minori: 7 ani închisoare (art. 211 alin. 1 și 2 lit. a C.pen.).
Proxenetism: 5 ani închisoare (art. 213 alin. 1, 3, 4 C.pen.).
Viol asupra unui minor: 7 ani închisoare (art. 218^1 alin. 1 C.pen.).
Pedeapsă rezultantă: 12 ani închisoare (în regim de detenție).
Măsuri: Menține arestul preventiv. Deduce perioada 03.04.2024 la zi.
II. Inculpat: S I A
Măsură educativă: Internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani și 4 luni pentru trafic de minori și proxenetism.
Măsuri: Menține arestul preventiv. Deduce perioada 03.04.2024 la zi.
III. Inculpată: STAMIN ELENA GABRIELA
Pornografie infantilă: 2 ani închisoare.
Trafic de minori: 6 ani închisoare.
Proxenetism: 4 ani închisoare.
Pedeapsă rezultantă: 8 ani închisoare (în regim de detenție).
Măsuri: Menține arestul preventiv. Deduce perioada 03.04.2024 la zi.
IV. Inculpat: RADU MARIAN
Proxenetism: 5 ani închisoare (în regim de detenție).
Măsuri: Menține arestul preventiv. Deduce perioada 04.04.2024 la zi.
V. Inculpat: CORDONAȘ FLORIN ANDREI
Act sexual cu un minor: 3 ani închisoare (art. 220 alin. 1 și 2 C.pen.).
Trafic de minori: 7 ani închisoare.
Proxenetism: 5 ani închisoare.
Pedeapsă rezultantă: 9 ani și 8 luni închisoare (în regim de detenție).
Măsuri: Menține arestul preventiv. Deduce perioada 03.04.2024 la zi.
VI. Inculpat: DULGHERIU ILIE ALEXANDRU
Trafic de minori: 7 ani închisoare.
Proxenetism: 5 ani închisoare.
Pedeapsă rezultantă: 8 ani și 8 luni închisoare (în regim de detenție).
Măsuri: Menține arestul preventiv. Deduce perioada 03.04.2024 la zi.
VII. Inculpat: ROȘU PETRE ADELIN
Achitare: Pentru trafic de minori (fapta comisă din eroare).
Condamnări: Două pedepse pentru proxenetism (3 ani, respectiv 4 ani).
Revocare amânare: Revocă amânarea aplicării pedepsei de 10 luni (s.pen. 203/2022).
Pedeapsă rezultantă: 5 ani, 3 luni și 10 zile închisoare (în regim de detenție).
Măsuri: Menține arestul preventiv.
VIII. Latura Civilă (Daune Morale către partea civilă)
Neagu Alexandru Nicușor: 10.000 lei (pornografie) + 50.000 lei (trafic) + 40.000 lei (proxenetism) + 25.000 lei (viol) = 125.000 lei.
Stamin Elena Gabriela: 10.000 lei (pornografie) + 50.000 lei (trafic) + 40.000 lei (proxenetism) = 100.000 lei.
Cordonaș Florin Andrei: 30.000 lei (trafic) + 10.000 lei (proxenetism) + 25.000 lei (act sexual) = 65.000 lei.
Dulgheriu Ilie Alexandru: 30.000 lei (trafic) + 10.000 lei (proxenetism) = 40.000 lei.
S I A: 40.000 lei (proxenetism).
Radu Marian: 5.000 lei (proxenetism).
Roșu Petre Adelin: Respinge acțiunea civilă ca nefondată.
Confiscări și Cheltuieli Judiciare
Confiscă: Grinder și cântar cu urme de THC, terminale mobile (iPhone, Nokia, Redmi).
Cheltuieli judiciare: Obligă fiecare inculpat la plata a 5.000 lei către stat.
Onorariu avocat oficiu: 1.080 lei (av. Raischi Diana).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Document: Încheiere de ședință 260/2026 23.04.2026
Decizia, contestată de inculpați și de DIICOT
Procesul a ajuns în faza apelului, iar contestațiile depuse de inculpați și de procurorii DIICOT vor fi analizate, conform datelor oficiale, la data de 24 septembrie 2026.
Între timp, Curtea de Apel Constanța i-a citat marți, 28.07.2026, pe inculpați la un nou termen de verificare a măsurilor preventive, pentru a stabili dacă aceștia vor rămâne sau nu după gratii.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Pedepse dure Tribunalul Constanța a anunțat primele condamnări în dosarul copilei exploatate sexual de către 7 persoane!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


