Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CIRCURILE FOAMEI

ro

12 May, 2003 00:00 1068 Marime text

Trei cladiri neterminate constituie un adevarat pericol

Incepute cu mult inainte de anul 1989, Liceul cu program sportiv, hotelul Constanta si sediul Uniunii Judetene a Cooperatiei raman si astazi nefinalizate, desi lucrarile sunt demarate acum mai mult de 15 ani * Toate sunt aproape abandonate, fiind adevarate ruine, constituind niste locuri de joaca cu un grad ridicat de periculozitate, unde oricand se pot accidenta copiii * De altfel, la fiecare din aceste cladiri, de-a lungul timpului, zeci de copii au ajuns la spital, dupa ce au cazut de la diferite inaltimi * Acestea constituie adevarate raiuri ale aurolacilor, hotilor, talharilor si violatorilor # Nici una dintre cele trei cladiri nu par a se finaliza prea curand, din lipsa de fonduri * In capitala, astfel de cladiri au fost botezate generic "circurile foamei", desi nimeni nu stie de ce * Se pare ca, initial, au fost construite pentru a adaposti niste hale agroalimentare

Revolutia din decembrie 1989 a prins si la Constanta zeci de blocuri de locuinte si hale industriale neterminate, unele dintre acestea, nefiind finalizate, din lipsa fondurilor, nici astazi. In capitala, astfel de cladiri au fost botezate generic "circurile foamei", desi nimeni nu stie de ce. Se pare ca, initial, acestea au fost construite pentru a adaposti niste hale agroalimentare. "Circurile foamei" de la Constanta au avut, la vremea respectiva, alte destinatii, dar, de-a lungul vremurilor, fiind neterminate, au constituit si constituie, inca, adaposturi pentru aurolaci si infractori. Mizeria, oamenii murdari care colcaie prin preajma acestora, impreuna cu aceste cladiri mari, neterminate apa ca un tablou ce aminteste de vremea comunistilor. Cine vrea o partida scurta de sex, se refugiaza printre aurolaci si ruinele acestor cladiri, fara sa fie luat la intrebari de nimeni. Din cand in cand, in cadrul vreunei actiuni politienesti de genul "Din nou acasa", prostituatele si aurolacii sunt trimisi la domiciliile lor, de unde apar, din nou, peste cateva zile.

Hotelul Constanta, neterminat, dar revendicat de toata lumea

Una dintre cele trei cladiri este situata pe faleza de pe strada Mircea cel Batran. Aici ar fi trebuit sa fie un hotel denumit "Constanta". Zidurile au apartinut, la inceput, fostei Gospodarii de Partid, in prezent, societatea comerciala AgroindTour Constanta, iar piatra de temelie s-a pus in anul 1985. Daca inainte de 1990 se mai lucra la cladire, imediat dupa Revolutie, sursele de finantare au fost anulate, oprindu-se si continuarea lucrarilor. Lasata fara paza, mai ales ca era disputata de mai multi proprietari, din constructie s-au furat ziduri intregi de BCA. Zona constituie un adevarat focar de infectie, tot gunoiul din zona fiind depozitat aici. Hotelul trebuia sa aiba sapte etaje, restaurant, bar, subsol, centru comercial, pentru toate acestea fiind luate, la vremea respectiva, toate aprobarile. Intre timp, cladirea a fost gajata fostei Banci Agricole in contul unor datorii, viitorul hotel fiind scos la licitatie si adjudecat de SC Continental. Nici aceasta societate nu are, insa, bani pentru finalizarea lucrarilor. In disputa intervine si Ministerul Apararii Nationale, care ar vrea sa puna mana pe imobil si sa-l foloseasca pentru cazarea cadrelor militare. Vecinii spun ca acest adevarat cuib al mizeriei a fost de-a lungul anilor teatrul mai multor tragedii, inclusiv hotii si violuri, iar acum aici nu sunt decat aurolaci, derbedei, concursuri de grafitti, multe cu tenta satanista.

Liceu sportiv plin de sticle goale de alcool

Pe strada Oborului, se afla o alta cladire, despre care cei care locuiesc in zona nu-si mai amintesc cand a fost inceputa. Ceea ce stiu toti este ca aici ar fi trebuit sa fie o scoala sportiva. Dupa decembrie 1989, cladirea a fost abandonata si, la fel, lasata prada hotilor de materiale de constructii. Fiind amplasata intr-o margine a fostului Obor, si aici isi fac veacul tot felul de personaje care mai de care mai ciudate si in preajma carora parca nu si-ar dori nimeni sa-l prinda seara. Zona este asemenea celei de pe faleza plina de zdrente si cartoane, dar si de pungi de aurolac si sticle goale de alcool ieftin. Cladirea are un nivel. Pentru a fi finalizat, ar trebui sa bage bani buni in imobil. Mai mult, cladirea are nevoie si de o expertiza tehnica, pentru a vedea cam cat mai rezista actuala structura. In aceasta situatie se afla toata cele trei cladiri. In preajma cladirii, se afla si o groapa, pe locul careia trebuia sa fie o sala de sport. Si aici, spun vecinii, nu au fost ani in care sa nu fie inregistrate tot felul de accidente.

Cosmarul cartierului

Cel de-al treilea imobil, inceput tot de multa vreme, se pare ca are zile mai bune decat celelalte, deoarece, de catva timp, au fost reincepute lucrarile de construire. Acest imobil, amplasat pe strada Avram Iancu, in apropierea Scolii generale numarul 24 "Ion Jalea", a fost proiectat pentru a devini un frumos imobil cu patru nivele peste parter si in care sa functioneze sediul cooperatiei judetene, magazine de prezentare, birouri, etc. De-a lungul vremii, cladirea a constituit cosmarul cartierului, mai ales ca, la doar cativa metri se afla si o carciuma, din care toti betivii "ajungeau" direct intre ruinele sediului cooperatiei. Nici de aici nu au lipsit aurolacii, violatorii, hotii si tot felul de tarfe de joasa speta. Si acest imobil a constituit tinta atacurilor hotilor de materiale de constructii. Oricum, poate semnalul nostru va atrage atentia cel putin pentru viitor, asupra pericolelor care inca il mai reprezinta aceste ziduri cascate spre cer.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii