Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:35 23 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Carambol pe autostradă! Două autocamioane s-au ciocnit şi au ricoşat în patru autoturisme. Victimele, transportate la spital (galerie foto)

ro

09 Oct, 2019 07:26 577 Marime text

14 persoane au fost rănite după ce două autocamioane s-au ciocnit şi au ricoşat în patru autoturisme, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfasoară îngreunat, pe a doua bandă, pe sensul către Bucureşti al Autostrăzii A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 443, în zona localităţii Mănăştiur, judeţul Timiş, unde un autocamion s-a defectat în mers şi a rămas blocat pe banda de urgenţă.

După aproximativ 40 de minute, conducătorul unui alt autocamion nu a observat vehiculul blocat şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta.

După impact, alte patru autoturisme, care se aflau în coloană, au fost implicate într-o coliziune, pe fondul nerespectării distanţei regulamentare a celui de-al patrulea conducător auto.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiţii normale, în 30 de minute.

UPDATE: ISU Timiş transmite că în accident au fost implicate două autotrenuri, un microbuz, o camionetă şi două autoturisme. În total au fost implicate 14 persoane dintre care cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Din cele cinci victime două au fost încarcerate.

La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un ATPVM (Autospecială de transport personal și victime multiple), 16 pompieri şi trei echipaje SAJ.

Sursă foto: ISU Timiş

Ti-a placut articolul?

Comentarii