Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bamburic acuza, Bostina se apara

ro

17 Dec, 2008 02:56 1353 Marime text
Suspecţii din cazul „Bamburic" se simt nesiguri pe apărarea lor. Recursul intentat de Dănuţ Maricel Mustaţă, Daniel Lili Dediu şi Grigore Nicolae Dănilă împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a-i aresta preventiv, pentru 29 de zile, s-a amânat pentru respectarea dreptului la apărare.

Procesul se va relua astăzi, la Curtea de Apel Constanţa. O parte dintre avocaţii angajaţi ai celor trei le-au solicitat judecătorilor să fie îngăduitori şi să judece dosarul a doua zi, răgazul fiind cerut pentru pregătirea unei apărări temeinice în dosar. Foarte interesant, la scurt timp după apelarea cauzei, unul dintre avocaţii celor trei suspecţi a fost văzut în arhivă, studiind cu conştiinciozitate multiplele volume ale dosarului de urmărire penală. În acest context, rămâne de văzut cât de bine s-au pregătit, într-adevăr, avocaţii, după cum vor aprecia, astăzi, judecătorii Curţii de Apel. Tribunalul Constanţa a decis, la sfârşitul săptămânii trecute, arestarea preventivă a lui Dănuţ Maricel Mustaţă, Daniel Lili Dediu şi Grigore Nicolae Dănilă. Cei trei au fost acuzaţi de tentativă de omor calificat, complicitate la o astfel de tentativă şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Alături de cei trei, procurorii au solicitat şi arestarea lui Nicolae Purichia, acuzat de instigare la tentativă de omor calificat, însă Tribunalul a respins propunerea pentru acesta. Pe de altă parte, Dragoş Boştină, cel cu privire la care anchetatorii afirmă că a pus la cale tentativa de asasinat împotriva lui Bamburic, a precizat, ieri, că avocatul său i-a interzis să mai dea orice fel de declaraţii presei. Îşi menţine însă afirmaţiile făcute anterior, că nu are nicio legătură cu tentativa de omor. „Avocatul meu consideră că este mai bine să nu mai dăm declaraţii, cel puţin pentru moment. Pot însă să afirm că suntem în posesia unor probe temeinice, din care rezultă nevinovăţia mea şi pe care le vom pune curând la dispoziţia anchetatorilor", a declarat Dragoş Boştină.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii