Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avalansa de accidente de munca

ro

03 Oct, 2003 00:00 673 Marime text
Trei persoane au fost grav ranite in cursul diminetii de joi, dupa ce au fost victimele unor accidente de munca. Primul eveniment s-a petrecut la primele ore ale diminetii in statiunea Eforie, doi barbati fiind raniti grav dupa ce au cazut de la o inaltime de peste trei metri. Dan Milea, de 34 de ani, si Ion Dorohonceanu, de 28 de ani, ambii din municipiul Constanta, lucrau "la negru" la construirea unei case in statiune. In jurul orei 08.00, schela pe care se aflau cei doi s-a prabusit. Cu ajutorul unei masini din cadrul Serviciului de Ambulanta, substatia Eforie, victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Aici, Milea si Dorohonceanu au fost diagnosticati cu traumatism sever de coloana, respectiv traumatism bazin. Cei doi au fost internati in sectia de Chirurgie, urmand sa ramana cateva zile sub atenta supraveghere a personalului medical. Cel de-al treilea accident de munca s-a petrecut cateva ore mai tarziu, tot in statiunea Eforie. Mircea Radulescu, de 51 de ani, din comuna Farcaselor, judetul Olt, era angajat ca muncitor zilier pentru construirea unei case. Ieri dimineata, barbatul se afla urcat pe acoperis si taia lemne cu un flex. Intr-o clipa de neatentie, Radulescu a scapat utilajul pe mana dreapta. Strigatele sale i-au alertat pe muncitorii aflati la baza cladirii, care au sarit imediat in ajutorul sau. Adus imediat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, Radulescu a fost supus unei interventii chirurgicale si, in prezent, se afla in afara oricarui pericol. O echipa din cadrul Inspectoratului de Teritorial de Munca Constanta va efectua o ancheta pentru stabilirea cauzelor si imprejurarilor in care au avut loc sus-mentionatele accidente de munca, urmand sa se verifice daca victimele aveau carte de munca si respectasera normele de protectie a muncii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii