Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestat pentru un prejudiciu de 3.700 de lei

ro

13 Aug, 2009 02:33 1081 Marime text

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale de la Secţia 2 au reuşit să identifice doi suspecţi ai mai multor tâlhării. Unul dintre cei doi a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, emis de Judecătoria Constanţa. Ion Bojin, de 23 de ani, şi George Becheanu, de 18 ani, ambii din satul Dumbrăveni, Constanţa, sunt cercetaţi pentru comiterea a cinci fapte de tâlhărie, prejudiciul total ridicându-se la peste 3.700 de lei. Potrivit oamenilor legii, modul de operare al celor doi era smulgerea lanţului de la gâtul unor femei, fie în mijloacele de transport în comun, fie în staţii. Până la acest moment, poliţiştii au reuşit să recupereze aproximativ 20% din prejudiciu, după ce au probat activitatea infracţională a acestora în cinci dosare penale. Pe numele lui George Becheanu, magistraţii Judecătoriei Constanţa au emis mandat de arestare preventivă, pe o durată de 29 de zile, tânărul fiind transportat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii