Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:54 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproximativ 600 de șoferi vitezomani, depistați în ultima săptămână pe autostrăzile din România

ro

07 Mar, 2023 12:39 923 Marime text
Poliția în acțiune. Foto: facebook/DGPMBÎn perioada 27 februarie – 6 martie a.c., polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 2.006 sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat legislația.
 
Astfel, au fost aplicate 581 de sancțiuni persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 242 celor care nu foloseau centura de siguranță.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, de asemenea, au fost aplicate 40 de sancțiuni pentru defecțiuni tehnice, 23 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 367 pentru nerespectarea O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
 

„Polițiștii au aplicat 9 sancțiuni persoanelor aflate sub influența alcoolului la volan, 28 pentru staționarea pe banda de urgență, 10 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru mers pe sens opus și 3 pentru conducere agresivă.
 
Polițiștii au reținut 120 de permise de conducere, dintre care 71 pentru viteză, 9 pentru alcool și 2 pentru infracțiuni.
 
Totodată, au fost retrase 64 de certificate de înmatriculare și constatate 9 infracțiuni.
 
Acțiunile polițiștilor Brigăzii Autostrăzi vor continua și în perioada următoare“ - au mai precizta reprezentanții Poliției Române.

 
Exemple:
 
1. La data de 4 martie 2023, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București   - Râmnicu - Vâlcea au depistat un bărbat, care conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
2. La data de 5 martie 2023, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București   - Râmnicu – Vâlcea au depistat un bărbat, care conducea un autoturism, iar, în urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicată o valoare de 1,01 mg/l alcool.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
 
3. La data de 1 martie 2023, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac au depistat un bărbat, care conducea un autovehicul și efectua manevra de mers înapoi pe autostradă.
 
Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională si suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 120 de zile.
 
4. La data de 3 martie 2023, pe Autostrada A3 Târgu – Mureș – Chețani, a fost depistat un bărbat, care conduce un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o remorcă, iar în urma controlului efectuat, s-a constatat că efectua transport cu depășiri ale dimensiunilor maxime admise, fără a deține autorizație specială de transport.
 
Operatorul de transport a fost sancționat și a fost dispusă imobilizarea ansamblului rutier.
 
5. La data de 28 februarie 2023, a fost depistat un bărbat, cetățean turc, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, la km 584, calea 2, conducând un ansamblu format dintr-o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, iar la controlul asupra cartelei tahograf, s-a constatat că acesta nu a respectat timpii de conducere și odihnă.
 
Astfel, a fost aplicată sancțiunea contravențională, în valoare de 18.000 de lei și a fost dispusă imobilizarea, până la punerea în legalitate.
 
6. La data de 1 martie 2023, a fost depistat un bărbat, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, la km 583, calea 1, conducând un ansamblu format dintr-o autoutilitară ce tracta o semiremorcă.
 
În urma controlului efectuat, s-a constatat că acesta utiliza un dispozitiv cu proprietăți magnetice, cu scopul de a altera datele înregistrate de aparatul tahograf.
 
A fost aplicată o sancțiune contravențională de 12.000 de lei și a fost dispusă imobilizarea până la punerea în legalitate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii