Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:49 18 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Blocada” pe șoselele din țară. Amenzi consistente și sute de șoferi lăsați fără permis într-o singură zi

ro

18 Oct, 2026 13:45 216 Marime text
  
Foto cu rol ilustrativ  Sursă: PixabayÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.900 de fapte contravenționale, iar 570 de permise de conducere au fost reținute.
 
Potrivit Poliției Române, la data de 17 octombrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 478 de acțiuni și au intervenit la 2.742 de evenimente, dintre care 2.301 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
 
De asemenea, au fost depistate 15 persoane urmărite la nivel național, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 49 de măsuri preventive.
 
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.985 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.269.144 de lei.
 
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 118  infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 570 de permise de conducere, dintre care 162 pentru viteză și 66 pentru alcool.
 
De asemenea, au fost retrase 458 de certificate de înmatriculare.

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
 
Astfel, la nivel național, peste 3.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră- a mai precizat sursa citată.

 
Au fost organizate 450 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.712 autovehicule și legitimate 11.975 de persoane.

 
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.055 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 100 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
 
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au reținut 231 de permise de conducere, dintre care 29 pentru alcool și 84 pentru viteză.
 
Totodată, au fost retrase 218 certificate de înmatriculare.
 
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Poliției Române în cooperare cu cele ale Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
 

Acțiunile polițiștilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii