Adolescent aflat sub control judiciar, depistat la plimbare prin stațiunea Mamaia. Ce măsuri au luat polițiștii
Adolescent aflat sub control judiciar, depistat la plimbare prin stațiunea Mamaia. Ce măsuri au luat polițiștii
911
Marime text
La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au depistat, în zona unui hotel, doi minori mesupravegheați.Potrivit IPJ Constanța, aceștia au fost legitimați și identificați, stabilindu-se că au 16 ani.
Citește și:„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că față de unul dintre ei instanța de judecată a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, minorul neavând dreptul de a părăsi județul de domiciliu, Galați.
Minorii au fost încredințați specialiștilor Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Urmărire în localitatea Ciobanu, județul Constanța pentru prinderea unui minor fără permis
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


