Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier grav. Cinci victime. O femeie rănită era dusă la spital, cu ambulanţa, fiind victima unui alt accident

ro

13 Oct, 2019 06:11 3212 Marime text
Puţin înainte de miezul nopţii, la ISU Timiș a sunat alarma: a vut loc un accident rutier în care este implicat un autoturism cu o ambulanță a Serviciului Judeţean Hunedoara, în centrul orașului Recaș.

Elena Megherea, portătorul de cuvânt al ISU Banat Timiş spune că „operativ, la locul intervenţiei au fost alocate de la ISU Timiş două autospeciale cu modul de descarcerare cu zece subofițeri şi o ambulanță SMURD tip C, de la SAJ Timişoara o ambulanță tip C și două ambulanțe tip B, iar de la Serviciul Special pentru Situaţii de Urgenţă Recaș o autospecială de stins incendii”.

În urma accidentului au rezultat cinci victime.

Trebuie făcută precizarea că ambulanța transporta pacienta către Spitalul județean din Timișoara, după ce aceasta fusese implicată într-un alt accident.

În urma evaluărilor la faţa locului toate cele cinci persoane implicate au fost transportate la spital.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii