Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:34 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierul Marcel şi emoţionanta întâmplare de-astă vară când era detaşat la Constanţa. Se face pielea găină cum se spune

ro

30 Oct, 2018 03:55 1815 Marime text
Aseară pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a fost postată o poveste a unui pompier, pe numele său mic Marcel.

O poveste care a strârnit o serie de comentarii de apreciere la adresa pompierului-salvator, numindu-l, generic, pe Marcel.
 
Totodată impresionanta sa poveste a facut ca întâmplarea să trezească un real interes în mediul on line fiind distribuită de sute de utilizatori de Facebook.
 
Redăm, integral, aici întreaga poveste, aşa cum a fost relalată de Marcel, şi este postată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne

 
“Eram detașat la Constanța pe perioada sezonului estival. Am primit alerta de intervenție exact când am intrat în tură. Un accident în care au fost implicate cinci mașini și un biciclist.
Prin stație ni s-a spus să avem grijă chiar de el.
-Vedeți că are ambele picioare zdrobite. Grăbiți-vă!
După câteva minute am ajuns la locul carnagiului. Am coborât din mașină căutând biciclistul cu privirea. Era undeva lângă trotuar. Din ambele picioare îi țâșnea sânge!
-Cum te cheamă?
-Costel!
-Stai liniștit! O să fii bine. Știu că doare, dar imediat o să te stabilizăm și mergem la spital!
După câteva minute, împreună cu colegul meu îl urcăm pe Costel în ambulanță.
-Câți copii ai?
-Trei.
-Gândește-te la ei. Pentru ei trebuie să lupți.
Eram transpirat și stresat, dar în același timp încercam să-l fac pe acel om să se gândească la viață. Am încercat să fac o glumă și am văzut că pacientul a zâmbit. Atunci m-am liniștit un pic, desi situația lui era foarte gravă. După câteva minute am ajuns la spital.
-Este stabilizat, dar a pierdut mult sânge!
-Repede la sala de operații!
Abia când am plecat spre unitate mi-am dat seama cât de prețioasă este viața și ce dar minunat avem de la Dumnezeu.
A doua zi am sunat la spital.
-Îmi puteți spune cum se simte pacientul adus ieri?
-Este bine. A venit și familia la el. O să-l externăm în câteva zile.
Cum să nu iubesc această meserie?”
El este Marcel. Are 30 de ani și de 7 ani este pompier la statia "Valea lui Mihai” din Oradea. 
Fiecare intervenție o trăiește ca și cum ar fi vorba de viața lui.
Ca el sunt toți pompierii, fiecare având povestea lui reală.
CUM SĂ NU ÎI IUBIM?

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii