Vai de sindicaliştii noştri! Cu averi mai mari decât şefii şi cu tupeu cât vilele în care stau

Ca oricare cetăţean cu multă treabă pe timpul zilei, seara, acasă, mă mai uit la proteste. De pe la noi, de pe la alţii... Nu aş vrea să-mi exprim părerea despre faptul că un anumit primar al unui anumit oraş a făcut un anumit circ în cadrul unui anumit protest. Sau, mai pe şleau, nu mi-aş dori foarte tare să aflaţi ce am simţit când am văzut că omul care ne va conduce, probabil, oraşul şi în mandatul viitor, sau, mai rău, va dori să devină preşedintele ţării, şi-a dus la Bucureşti fiul, dar şi colega de distracţii nocturne de prin cluburi. O fi bine, o fi rău, eu cred că numai colegii săi într-ale politicii şi noi, alegătorii, ar trebui să decidem. Ce m-a uimit pe mine foarte tare a fost prezenţa unor anumiţi sindicalişti pe străzi. Am văzut la aceste proteste oameni disperaţi. Am văzut copii scandând pentru viitorul lor, am văzut disperarea unora, scârba altora... dar şi multă prefăcătorie. Aşa este peste tot, mă gândesc, aşa e făcută să fie politica, manipularea aceasta, joaca de-a stăpân peste vieţile oamenilor. Ce nu înţeleg, nu voi înţelege şi ce mă revoltă pe mine este ipocrizia anumitor indivizi. Cum ar fi doamna fruntaşa sindicalistă a învăţământului constănţean. Doamnă, chiar de nu vă dau numele, vă întreb aşa, ca între fete... Credeţi că o mamă care munceşte 10 ore pe zi pentru a le oferi copiilor ei o farfurie cu mâncare va avea bani să-şi cumpere haină de blană? Vă vorbesc despre o femeie care se speteşte muncind, care pune deoparte bani pentru cadourile de Crăciun, nu pentru a fi cochetă. Credeţi că doamnele despre care vă spun nu şi-ar dori să fie prezentabile? Credeţi că au mai puţină şcoală decât dumneavoastră? Aveţi vreo îndoială în ceea ce le priveşte? Să vă spun eu! În acest oraş, în această ţară, sunt zeci de mii de cazuri de femei respectabile, citite, frumoase trupeşte şi sufleteşte, care nu îşi iau un ruj sau o ojă tocmai pentru a le da copilaşilor lor de mâncare, pentru a-i îmbrăca şi pentru a-i trimite la şcoală. Sunt convinsă că soţii acestor femei care trag din greu zi de zi pentru un salariu mizer nu primesc servicii pe criterii politice. Sau nu cred că ar pleca la muncă în străinătate dacă ar avea la scară două maşini cu care să-şi ducă odraslele la şcoală, nu să le trimită în miezul iernii cu autobuzul. Dar, aşa cum credeţi probabil dumneavoastră, numai cine munceşte are. Eu cred că vă înşelaţi amarnic. Şi v-aş pofti pe toţi să vă uitaţi la liderii de sindicat ai ultimilor ani, să vedeţi ce averi au făcut, ce maşini conduc, la ce telefoane vorbesc, unde-şi educă progeniturile şi aşa mai departe. Dar, cel mai important: vedeţi jocurile cui le fac aceşti sindicalişti. Dar şi mai important: vedeţi că unii au ajuns şi după gratii. Pentru un timp mai lung sau mai scurt. Apoi analizaţi dacă mai este posibil ca aşa-numita clasă muncitoare să fie condusă/manipulată de ei. Facem proteste! Avem de ce, avem dreptul... ar trebui să facem şi curăţenie în jurul nostru! Să trecem la fapte, nu doar să dăm din gură degeaba!