Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 06 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eșec în negocierile de la CT BUS Angajații au rămas fără Contract Colectiv de Muncă. Riscul unei noi greve la Constanța

ro

06 Aug, 2026 11:20 309 Marime text

Negocierile dintre sindicaliștii din cadrul CT BUS și conducerea companiei de transport public au eșuat. Astfel, ziua de 6 august marchează prima zi în care angajații nu mai au un Contract Colectiv de Muncă (CCM) în vigoare, activitatea desfășurându-se în prezent doar în baza contractelor individuale de muncă.

Gheorghe Bogdan, unul dintre liderii sindicaliști ai companiei, a declarat pentru ZIUA de Constanța că părțile nu au ajuns la o înțelegere, iar perioada legală de negocieri a expirat oficial. Cu toate acestea, reprezentanții angajaților se arată în continuare dispuși să participe la noi discuții pentru a debloca situația.

În cazul în care conducerea va refuza în continuare revendicările, pașii legali următori includ:

  • Informarea conducerii CT BUS și a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM);

  • Concilierea la nivelul ITM;

  • Declanșarea unei greve de avertisment;

  • Declanșarea grevei generale.

Ce solicită angajații CT BUS

Principalele revendicări ale sindicaliștilor vizează compensarea pierderilor financiare din ultima perioadă. Aceștia au cerut o majorare salarială de 350 de lei, menționând că nu au mai beneficiat de nicio mărire din anul 2024. De asemenea, angajații solicită o crestere cu 300 de lei a primelor acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun, în condițiile în care nu au mai primit vouchere de vacanță.

Șoferii și ceilalți angajați ai companiei speră ca reluarea dialogului să ducă la un acord amiabil, astfel încât transportul public să nu fie perturbat și să se evite o nouă blocare a orașului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii