Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Va câştiga Simona Halep Turneul Campioanelor?

ro

24 Oct, 2019 00:00 2638 Marime text

Sezonul 2019 e în linie dreaptă, se dau ultimele sprinturi, dar cursa de gală de la Shenzhen şi-a stabilit deja grila de start.

Astfel, la Turneului Campioanelor, programat în perioada 27 octombrie - 3 noiembrie a.c., la Shenzhen, se vor lupta opt jucătoare.
În ordinea calificării, acestea sunt Ashleigh Barty, Karolina Pliskova,Simona Halep, Bianca Andreescu, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Elina Svitolina și Belinda Bencic.
Pentru tenismena română, aceasta este cea de-a şasea calificare consecutivă obţinută la cea mai importantă competiție a sezonului, Turneul Campioanelor. Ea a participat până acum la patru ediții, deoarece anul trecut s-a retras din cauza herniei de disc.
Din păcate, şi în acest an Simona a avut probleme medicale. Şirul de probleme de sănătate cu care parcă nu s-a mai confruntat până acum, sau nu la scara asta, au făcut ca acest an să fie pentru marea sportivă, unul caracterizat de incertitudine şi imprevizibil.
Campioana a parafat totuşi sezonul în mare stil, cu un turneu memorabil la Londra, unde a câştigat Turneul de Mare Şlem Wimbledon, după ce a învins-o pe SerenaWilliams în finală.
Dar din păcate pentru ea şi pentru toţi cei care îi sunt alături, a urmat un sfârşit de vară şi o toamnă în care meciurele pe care le-a jucat fără dureri au fost foarte puţine.
După poate cel mai dificil sezon de până acum, pe care Simona l-a avut, campioana se va luptapentru cel mai mare premiu din istoria tenisului.
Aici, maximum de puncte strâns poate fi de 1.500, în cazul a cinci victorii din tot atâtea meciuri. Minimum e de 375 de puncte, cu trei înfrangeri în grupe.


Realizarea punctelor la Turneul Campioanelor 2019:

- o victorie în grupe: 250 puncte;
-o înfrangere în grupe: 125 puncte;
- semifinaliste: Punctele acumulate în grupe;
- finalista: Punctele acumulate în grupe + alte 330 de puncte;
- câştigătoare: Punctele acumulate în grupe + alte 750 de puncte.

Astfel, la finalul Turneului Campioanelor, Simona poate urca pe locul doi în clasamentul WTA, dar riscă şi să coboare până pe poziţia a şaptea.
Cel mai bun rezultat al Simonei la această competiție a fost înregistrat în 2014, la prima participare, când a jucat finala, pierdută în faţa americancei Serena Williams, scor 6-3, 6-0.
Ceea ce îşi doresc toţi susţinătorii ei este să vadă liniştea şi siguranţa mişcărilor, construcţia elaborată a punctelor, laserul din privire rău-prevestitor pentru adversare şi apoi sărutul cerului la final.
Totuşi, indiferent de rezultatul pe care îl va obţine la acest turneu, toţi cei care o susţin ar trebui să se bucure de simpla ei prezenţă şi să primească tot ce va mai oferi - victorii şi înfrângeri deopotrivă – şi să nu uite faptul că marea campioană Simona Halep este singura jucătoare care a atins cifra de 300 de săptămâni fără pauze la vârful tenisului mondial, adică în top 10 WTA.

HAI SIMO!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii