Plangem sau nu de mila Spitalului?

Nu v-aţi săturat să minţiţi? Întreb aşa, din prima, fără nici o introducere, fără pregătire, fără nimic. Şi vă repet: nu v-aţi săturat să minţiţi?!

Plângeţi pe la televizoare că nu mai sunt bani de medicamente la Spitalul Judeţean, faceţi campanii în acest sens, vă daţi de ceasul morţii şi spuneţi că gata, sănătatea constănţeană este în colaps. Ba chiar, cel care şi-a făcut cea mai mare campanie electorală cu Spitalul Judeţean spune că nu va lua în administrare o altă unitate spitalicească decât dacă i se va da cu sursă de finanţare. Chiar aşa! De ce să-l ia?! Să vă spun de ce sunt atât de revoltată? Pentru că, din păcate pentru mine, am ajuns pe la spital foarte des în ultimul timp din cauza unor probleme de sănătate pe care cineva drag mie le are. De câţiva ani mă tot perind pe acolo şi văd aceleaşi lucruri. Cu mici excepţii. Ne plângem că stăm mult la Urgenţă, că nu sunt medici, că nu sunt infirmiere şi că nu ne bagă nimeni în seamă? Cadrele medicale se poartă urât cu noi, personalul sanitar ne tratează ca pe nişte neica nimeni şi ne revoltăm spunând că sunt plătiţi din banii pe care noi îi dăm asigurărilor de sănătate? Ne enervează mizeria, nepăsarea, mirosul uneori insuportabil? Ne vine să scuipăm obrazul oricărui purtător de halat alb întâlnim în cale?! Stop! Nu sunt ei vinovaţi, chiar dacă pe ei îi înjurăm. Îndreptaţi-vă injuriile şi flegmele spre alte feţe, cele ale indivizilor fără scrupule care şi-au făcut campanii electorale, care au cumpărat voturile bătrânilor şi au zâmbit fals înainte de alegeri. Cum? Cu ajutorul Spitalului Judeţean. Folosindu-se de el. Ba cu o clinică de diabet, ba cu o alta de chirurgie cardio-vasculară, cu un medic de renume pus să candideze pentru Parlament şi aşa mai departe. Atunci erau bani pentru Spital?! Acum nu mai sunt, nu? Este criză, până la alegeri mai sunt doi ani, mai e timp să facem ceva în Spital, dar nu acum. Acum înjurăm, ne lamentăm, spunem că Guvernul nu face, că Boc nu drege, că Băsescu stă degeaba, că ei, cu toţii, ne omoară cu zile. Dar de ce nu avem bani?!, mă întreb eu, ştiind că răspunsul pe care mi-l voi da singură va fi unul care nu-mi place deloc. Am un exemplu: pentru că un angajat de la televiziunea de casă, prin firma lui, a primit un contract de mai mult de 3 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie care ar trebui să aibă grijă şi de sănătatea noastră, nu numai de burdihanul lor. Şi nu se gândeşte nimeni că sărmanul cameraman e vreun bogătan acum, dar cu siguranţă şefii lui îşi fac vacanţele în aceleaşi locuri exotice pe care noi, cei care nu ne permitem tratamente prin străinătate, ci batem la porţile Judeţeanului, nici măcar nu le visăm. Dar ne uităm la cei care şi-au făcut campanie pe spatele spitalului nostru cum se lamentează. Ca nişte laşi, ca nişte oameni fără scrupule. Vă dau un sfat! Măcar o dată, într-o seară, duceţi-vă la Urgenţă. Priviţi ochii bătrânilor care aşteaptă pe acolo cu orele să-i bage cineva în seamă, care nu se pot duce nici măcar la baie, cărora le este foame sau sete. Oameni care nu au cui să spună ce îi doare, care nu au case sau care ajung la spital pentru că sunt bătuţi de copiii lor. Uitaţi-vă în ochii lor! Ochi care n-au văzut Brazilia.