Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Mâner - liber, iar Neazif face conferinţe în sala mare a IPJ. Asta ne mai lipsea!

ro

13 Nov, 2010 00:00 1663 Marime text
ionut_zagoneanu.jpgCum stătea el în Centrul de Arest, băiatul care i-a aplicat rutieristului constănţean Maxim "perversa de pe Târgu Ocna" chiar în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a avut o revelaţie.

Şi atât de puternic a fost sentimentul tânărului, încât a crezut că poate reuşi orice-şi propune. Culmea, Alexandru Neazif, de 21 de ani, din Constanţa, căci aşa îl cheamă pe individ, a solicitat poliţiştilor să-l sprijine în realizarea unei conferinţe de presă. Şi cum se gândea el la ce o să spună jurnaliştilor, Alexandru Neazif a mai avut o revelaţie. Băiatul a vrut să-şi susţină conferinţa cu pricina în sala mare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Simt nevoia să mă repet: în sala mare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, nu în orice sală. Altfel spus, Alexandru Neazif, la câteva ore după ce l-a lovit pe poliţistul Maxim, a vrut să transmită un mesaj populaţiei chiar din sala unde a fost investit în funcţie comisarul-şef Dumitru Catană, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. La puţin timp după ce Neazif şi poliţiştii au bătut palma, iar toată lumea credea că tânărul se va adresa naţiunii, în sala mare a IPJ s-au strâns aproximativ 20 de jurnalişti, printre care m-am numărat şi eu, şi a început aşteptarea. Individul trebuia să vină la ora 13.40, însă nu şi-a mai făcut apariţia. Cum stăteam noi, ziariştii, în sală şi-l aşteptam pe "aplicatorul perversei de pe Târgu Ocna" a venit vestea: Alexandru Neazif s-a răzgândit şi nu mai vrea să fie vedetă. Între noi fie vorba, nici nu cred că a dorit în vreun moment să participe la respectivul eveniment. Cred că individul doar a dorit să ne tragă ţeapă, pe româneşte, şi chiar a reuşit. Bonus, băiatul i-a pus într-o lumină proastă şi pe poliţişti, care ne-au chemat la conferinţa minunată. Poate că este mai bine că Neazif nu a mai venit la întâlnire, căci trăsnăile pe care le putea scotea pe gură puteau şi urmau să fie folosite împotriva lui. Faptul că Alexandru Neazif a fost la un pas de a organiza o conferinţă în sala mare a IPJ Constanţa mă indignează extrem de tare. Dacă şi Gheorghe Mâner, bărbatul care a provocat accidentul rutier de la Tuzla, eveniment în urma căruia trei persoane au decedat, va fi eliberat, putem spune că nu mai avem nevoie de nimic, le avem pe toate!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii