Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:39 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cine ştie mai bine, Ponta sau edilul Constanţei?

ro

06 Nov, 2014 00:00 1554 Marime text
Veste-şoc, ieri, pentru constănţeni şi nu numai: preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, acuzat de fapte de corupţie şi plecat în străinătate la tratament, ar fi fost reţinut în Turcia. Mai-marele peste judeţ şi „greul“ din PSD Constanţa a fost solicitat în vederea extrădării de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în timp ce se afla în Statele Unite ale Americii, unde se trata.
 
Săptămâna trecută, Statele Unite au respins cererea DNA pentru extrădarea preşedintelui, care se afla sub control judiciar şi căruia îi expirase perioada îngăduită de procurori pentru a se trata în afara graniţelor. Din nefericire pentru el, mai-marelui PSD i-ar fi expirat şi viza pentru State, aşa că a fost nevoit să plece în Turcia, de unde a fost ridicat în vederea aducerii în România. Dincolo însă de senzaţionalul şi, oarecum, incredibilul acestei veşti, este de precizat contextul în care se produc astfel de evenimente: în plină campanie electorală pentru turul doi, în vederea ocupării scaunului de preşedinte al ţării. Însă vorbim despre o campanie în care preşedintele PSD şi, totodată, şeful pe linie de partid al „greului“ PSD Constanţa pleacă de la start cu prima şansă de câştigare, fiind cel mai bine clasat candidat în primul tur. Aşadar, cum de e posibil, în aceste condiţii, să fie ridicat un om de o asemenea „valoare“ pentru PSD? Ba chiar mai mult decât atât, în campania pentru turul întâi, un alt „greu“ al PSD, din capitală de data aceasta, a fost arestat alături de fiul său, pentru retrocedări ilegale. În paralel, primarul PSD al Constanţei a ajuns la zeci de vizite, săptămânale, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Acelaşi primar care, în urmă cu nu mult timp, spunea: „Dacă nu iese Ponta, vom trăi în aceeaşi ţară şi vom trăi în acelaşi mod de a pune problema şi cu aceeaşi teamă în suflet“, sau chiar: „Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. (...) De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală.“ Şi totuşi, parcă ceva nu se leagă... Ştie el, ceva, primarul, când îşi pune speranţele în şeful de partid, sau, având în vedere evenimentele recente, despre care s-ar putea crede că s-au petrecut sub nasul şefului de partid şi cu îngăduirea lui, ştie Ponta ceva mai bine decât edilul? Rămâne de văzut.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii