Judecătorul CCR Cristian Deliorga, călătorie în Grecia într-un avion privat alături de un afaceristul condamnat
Judecătorul CCR Cristian Deliorga, călătorie în Grecia într-un avion privat alături de un afaceristul condamnat
07 Sep, 2026 16:39
ZIUA de Constanta
233
Marime text
233
Marime text
Judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalui Constanța, Marius Cătălin Croitoru au călătorit în Mykonos (Grecia) cu un avion privat pe 8 iulie alături de afaceristul condamnat Gruia Stoica și fostul ministru PSD Florin Manole, fostul premier Victor Ponta și alți oameni de afaceri, printre care și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, potrivit unei investigații NewsCenter citate de G4Media.ro. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț, a confirmat că organizația a plătit pentru zbor și a spus că scopul călătoriei de o zi în insula Mykonos din Grecia a fost o întâlnire cu o delegație de posibili investitori americani.
Întrebat de G4Media ce rol în aceste discuții au avut judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalui Constanța, Marius Cătălin Croitoru, Mihai Daraban a spus că el i-a invitat personal pentru că sunt prietenii lui.
”Cristian Deliorga e prietenul meu de 30 de ani, a fost la evenimentele mele de familie, e o prietenie veche”, a spus Daraban.
Întrebat de G4Media dacă i se pare firească prezența unui judecător CCR și a unui șef de instanță într-un avion privat plătit de o entitate privată, alături de oameni de afaceri printre care și unul condamnat, Mihai Daraban a spus că ”sunt prietenii mei, există viață și în afara profesiei”.
Fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole a declarat pentru G4Media că ”a fost o deplasare organizata si platita de catre Camera de Comert a Romaniei”.
Întrebat de G4Media care a fost rolul lui Florin Manole în discuția cu oamenii de afaceri americani, Mihai Daraban a declarat că ”aceștia au vrut informații despre legislația muncii, nivelul de taxare, protecția oferită de lege angajaților, modul în care pot fi făcute eventuale concedieri, iar dl Manole a fost ministru al Muncii, are toate aceste date”.
Potrivit Newscenter, în zborul privat s-au mai aflat fostul premier Victor Ponta, senatorul UDMR István-Loránt Antal, foștii miniștri Nicolae Bănicioiu și Ovidiu Silaghi, directorul Aeroporturilor București, Bogdan Mîndrescu, și omul de afaceri condamnat definitiv Gruia Stoica.
Avionul privat a plecat de pe Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și destinația Mykonos, Grecia. Aeronava a fi fost operată de compania Toyo Aviation, a cărei bază de date a fost spartă de un hacker care se autointulează „herttay” .
Articolul integral poate fi consultat pe G4Media.ro
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


