Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra!“

ro

28 Nov, 2016 00:00 2341 Marime text
De vreo patru ani, românii nu mai pot să doarmă. Motivul (pe lângă vizionarea serialelor, gândul la datorii sau sporirea natalității)? Faptul că președintele de atunci a publicat dovezile plagiatului premierului de la acea vreme. Și, de voie, de nevoie, România s-a cam pus pe studiu.
 
Cam cum era pe timpul foametei vânătoarea de ciori sau de iepuri, așa este acum vânătoarea de plagiate. Trebuie să descoperi o teză plagiată, fie că ai sau nu treabă cu lumea academică. A devenit o datorie de cetățean român!
 
Plagiatul se lămurește cu comiții, comitete sau comisii care se contrazic, schimbă legea și dau un verdict final. Sunt mulți mai ales cei care au devenit doctoranzi atunci când bugetarii aveau bani în plus la salariu dacă dețineau titlul de doctor. Mai nou, vineri, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că persoanele care au dobândit titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 au dreptul la sume compensatorii. Serios? Însă plagiatorului i se retrage titlul de doctor! Și de aceea cei vizați nu mai au noaptea somn. După ce au fost liniștiți jefuind România fără să se teamă de mâna lungă a legii, acum îi năpădesc sudorii de teamă.
 
Dacă stăm să ne gândim bine, parcă am învins, într-un fel. Pentru că doctorii sunt îngrijorați acum, sunt nefericiți și nedormiți. Furtul intelectual nu trebuie să mai fie îngăduit.
 
Bineînțeles, sunt lucrări plagiate în mai multe feluri. De exemplu, cele care au doar o propoziție copiată sau un paragraf fără precizarea sursei sau cele în care hoția intelectuală nu se consideră de fapt furt pentru că este comisă de un om care aduce servicii destul de satisfăcătoare țării. Și atunci intervin comisiile, și apoi alte comisii, și tot așa. Pentru că a copia înseamnă furt intelectual și nimeni nu trebuie să închidă ochii cu privire la acest aspect.
 
Și, dintr-o dată, mai toți cei fără de prihană până mai ieri acceptă că, de fapt, există câteva pete pe mantia lor imaculată. Puțin plagiat este de acceptat, pentru că nimeni nu poate fi original 100%. Acesta ar fi mesajul pe care cei cu mantia pătată ni-l transmit acum, după ce au fost prinși. „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra!“, strigă în cor nepătații de mai an. Păi bine, măi, băieți, dar nu vreți voi mai întâi să vă dați la o parte din jurul mormanului de pietre? Sau trebuie să vină lumea cu bolovani de acasă?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii