Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:43 22 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce tolerează Aliss Andreescu şpaga pentru BAC?!

ro

23 Apr, 2011 02:11 3397 Marime text
Teodora_DUMI.jpgŞi ce dacă, măcar dintr-o fărâmă de respect pentru jertfa lui Isus, Vinerea Mare ar fi trebuit să fie zi de doliu? Exact în ziua în care ar fi cazul, pentru sufletul nostru, să încercăm măcar să nu mai facem nimicnicii, am aflat ce se va întâmpla anul acesta la BAC.

Cel puţin, ce li se pregăteşte copiilor de la ,,Regina Maria". O elevă, aflată în clasa a XII-a la Liceul de Arte, povestea unei alteia că stă foarte liniştită în ceea ce priveşte importantul examen. ,,Am discutat cu profesorii şi ne-au spus care este şpaga pentru anul ăsta la BAC. Trebuie să dăm 400 de lei pentru protocol, ce-or face cu atâţia bani nu ştiu?!, dar cică trebuie daţi ălora care ne supraveghează, la ISJ. Apoi trebuie să mai avem la noi câte 150 de lei în fiecare zi de examen, cred că ăştia merg la examinatori", spunea eleva. Banii aceştia le erau ceruţi pentru a ,,achita" examenele materiilor impuse. ,,Pentru lucrarea pe care trebuie s-o prezint nu ne-au cerut nimic. Am un coleg care ştie de la frati-su că la pictură nu e problemă. Dacă văd că ai talent, prezinţi lucrarea şi treci. Dar nu ştiu de unde o să facă rost taică-miu de atâţia bani, că nu prea avem. Eu mai vând lucrări de-ale mele, dar nu câştig prea mult", mai afirma aceasta. Aceste lucruri se întâmplă în fiecare an înaintea BAC-ului. Se cer mereu bani elevilor, pentru aşa numitul protocol, care exista şi atunci când am dat eu examenul, şi nu înţelegeam de ce trebuie să achităm noi sucurile şi prânzul profesorilor. Nu este normal absolut deloc! De ce nu se iau măsuri? De de Aliss Andreescu, inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa tolerează aşa ceva? Ar putea aduna voturi bune şi susţinerea opiniei publice (mai ales a părinţilor care sunt jupuiţi de bani în fiecare an) dacă ar pune punct acestei practici ilicite. Mai ales că se apropie alegerile şi simt eu că ar avea de gând să candideze la parlamentare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 30 Jul, 2011 19:28 E foarte trist sa stii ca toate astea se intamla intr-o tara civilizata..........viitorul.........incotro?
  • eu -don Purcareas 30 Apr, 2011 07:56 Pai noi din ISJ de unde ne facem banii?asteptam BAC-ul mai ceva ca pe sfintele moaste....
  • marinica 29 Apr, 2011 06:26 Puneti mai multe intrebari. Tolereaza si spaga in inspectorat.Gevat care acum primeste chiar in fata inspectoratului cutii mari pe care abia i le pot pune in masina 2 oameni, apoi primeste de la respectivul dosarul de pretransfer. Pretul e de o mie de euro. Purcarea primeste in fata inspectoratului calupurile de cascavas si le pune singur in sacosa. Si exemplele pot continua. Faceti o pagina cu exemple din astea si veti vedea