Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Culmea bătăii de joc Părinţi forţaţi să „dea anunţ“ pentru pediatri!

ro

08 Nov, 2016 00:00 7817 Marime text
Ultima dată am scris despre o echipă de medici constănţeni şi despre implicarea lor activă şi efectivă pentru a salva doi bebeluşi încă nenăscuţi şi de a le oferi o şansă reală la viaţă.
 
Şi bine am făcut, pentru că astfel de oameni şi de profesionişti merită tot respectul, pe care sunt sigur că nu îl primesc prin salariul cuvenit lunar, iar adesea nici de la pacienţii prea apăsaţi de ale lor, prea supăraţi (şi pe bună dreptate) pe un sistem care ne omoară cu zile, la propriu.

Medici căutaţi cu bacul pe Dunăre

Azi vreau însă să atrag atenţia asupra unui alt aspect, la fel de important: ce te faci când nu ai un doctor la care să te duci, în condiţiile în care nu locuieşti în junglă şi nici în vreun sat uitat de lume, ci într-un oraş important al ţării? Ce te faci când bebeluşul are febră 39 cu 5, să zicem, şi nu are cine să îl examineze? Vă spun eu cum fac părinţii în cauză: se urcă în maşină/ambulanţă/bac, trec Dunărea şi dau fuga la Constanţa sau la Galaţi să îşi salveze copiii. Pentru că despre Tulcea este vorba. Atenţie, nu vorbim despre un incident izolat de acest gen, produs la 4 dimineaţa, ci vorbim despre o realitate ce are loc în fiecare zi, după ora 14.00, când singurul pediatru disponibil îşi termină tura la spital.

Petiţii şi memorii printre doctori

Iar disperarea într-o astfel de situaţie este atât de mare, încât părinţii ies periodic în stradă, cu copiii după ei, să le aducă aminte politicienilor de promisiunile făcute şi de faptul că ei nu le uită. Sătui însă de vorbe deşarte şi de faptul că sunt puşi pe drumuri cu micuţii bolnăviori, oamenii au luat problema în propriile mâini şi le-au scris un memoriu tuturor celor implicaţi în actul de sănătate şi pentru care pacientul înseamnă ceva: ministerului, facultăţilor de medicină din toată ţara şi tuturor celor ce ar putea să îi ajute, rugându-i să se angajeze la spitalul din Tulcea.
 
Dincolo de lăudabilul simţ civic şi de lecţia de responsabilizare ce ne-o servesc părinţii de la Tulcea, nu pot să nu mă simt îngrozit de ceea ce se întâmplă acolo. Voi vă daţi seama ce o fi în sufletul acelor oameni de au ajuns să se roage efectiv de medici, de oricine, să le vină un doctor în oraş? Vă daţi seama în ce stare am ajuns, în ce hal îşi bate statul joc de noi? Domnii politicieni nici măcar nu mai catadicsesc să mimeze faptul că ar căuta vreo soluţie (căci s-ar găsi cu siguranţă, dacă ar exista bunăvoinţă), îi pun tot pe bieţii părinţi să le rezolve problemele!

Dumneavoastră vă arde de campanii pe banii noştri

Păi, unde sunt, domnilor politicieni, toate taxele şi impozitele încasate de la tulceni? Unde sunt banii lor, dacă dumneavoastră nu sunteţi în stare nici măcar să vă prefaceţi că aţi asigura un salariu cât de cât decent ori anumite bonusuri pediatrilor care ar veni să profeseze la Tulcea?! Aaa, ştiu! Pe dumneavoastră vă doare, de fapt, fix în cot de astfel de probleme, dumneavoastră vă ferchezuiţi pentru campania electorală, aveţi priorităţi, nu glumă! Nu aveţi timp de pierdut cu toate balivernele tulcenilor -navetişti de nevoie, nu?
 
Cred că, fără să vreau, ajung să îmi fac un obicei din a-mi încheia editorialele cu „să vă fie ruşine!“. Dar chiar să vă fie ruşine, căci staţi să vă pupaţi în fund (electoral vorbind) unii pe alţii, de la diferite partide, iar în jurul dumneavoastră, bebeluşi şi copii nevinovaţi trag ponoasele indolenţei dumneavoastră! Halal!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii