Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:38 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidatul „invizibil"? Uite-l pe Mazăre, nu e Mazăre!

ro

18 May, 2012 00:00 1724 Marime text
cecilia_zarea_nou.jpgDespre minunata campanie electorală s-a tot scris, s-a tot dezbătut şi lucrurile s-au întors pe toate părţile. Atâta doar că o prezenţă destul de absentă - dacă poate fi spus aşa, în opinia mea, pare să fie cea a primarului în funcţie al Constanţei, Radu Mazăre. Nu numai că edilul nu s-a deplasat la Biroul Electoral Municipal Constanţa pentru a-şi depune candidatura, „delegându-l" în acest sens pe viceprimarul Decebal Făgădău, dar Mazăre abia dacă mai apare în afişele electorale.

Cu un start semi-ratat al campaniei electorale, primarului Mazăre ori nu-i pasă de alegeri, ori nu îi lipseşte încrederea în sine, din punctul meu de vedere. Nu de alta, dar în contextul în care aspiranţii la Primăria Constanţa au ajuns chiar să se acuze între ei că ar fi mâncat din brânză cu startul campaniei pentru localele din 2012, afişele cu primarul în funcţie abia ieri au început să „răsară". Cuminţel, cu bereţică roşie de „răzbel", ce-i drept, edilul nu mai pare totuşi să fie belicosul din urmă cu patru ani. Mult mai puţin vizibil în comparaţie cu o parte dintre contracandidaţii săi, cel puţin pe panourile special amplasate pentru afişajul electoral, pentru edilul în funcţie al Constanţei pare să fi început abia ieri campania. Comparativ cu programul locuinţelor pentru tineri, lansat cu pompă şi în prezenţa Mihaelei Rădulescu, în iunie 2008, actuala strategie de campanie a primarului pare a fi, cel puţin în viziunea mea, aproape inexistentă. Că or fi de vină vârsta, plictisul, rutina de a fi câştigat fără probleme alegerile în ultimii 12 ani, sau poate oportunităţile de distracţie identificate de edil fără efort pe tărâmurile ţărilor exotice, nimeni nu poate şti cu certitudine. Ceea ce mie îmi pare însă de netăgăduit este faptul că primarului Constanţei îi cam lipseşte zelul din urmă cu patru ani. Îi lipseşte „combat"-ul. Cu tot cu bereţica sa roşie. Din contră, aşa cum spuneam mai sus, nu este exclusă nici varianta ca primarul să fie atât de sigur pe reuşita sa la scrutinul din 10 iunie încât să simtă că nici măcar nu mai are nevoie să apară pe panourile electorale. De ce să mai plictisească alegătorii şi de ce să-i mai obosească omului ochii, din moment ce constănţeanul tot pe Radu Mazăre va pune ştampila? Indiferent care este răspunsul pentru atitudinea mai „paşnică", să-i zicem, a primarului, cert este că, până mai ieri, edilul a părut mai degrabă un fel de „candidatul invizibil" decât aspirantul la un nou mandat pe care oamenii s-ar fi aşteptat să-l vadă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mr.t 18 May, 2012 22:12 La fel de apatici au devenit si cetatenii orasului..nu vrem sa scapam de Mazare ..
  • ixulescu 18 May, 2012 20:49 Chiar mai crede vreun prost ca Mazare mai are vreo treaba cu a cest municipiu? In afara de sex-turism pentru arabi si elucubratii despre Madagascar....pacat de orasul asta, merita ceva mai bun
  • nsd 18 May, 2012 10:32 Si eu l-am visat la fel azi noapte.Se facea ca Mazare este cam apatic la Constanta.Mazare nu avea chef de un nou mandat de primar.Nu avea chef de un nou mandat dar era obligat de situatie. Asa este,vrei nu vrei,bea Grigore aghiasma. Era obligat sa-si duca angajamenele pana la capat. Mazare se credea ,un fel de apostol al credintei in beretele rosii.Se plimba la Craiova,la Botosani,in speranta ca va castiga noi adepti si va deveni lider national al unei noi revolutii socialiste.