Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul din Limanu a demarat campania electorala

ro

04 Sep, 2003 00:00 866 Marime text

Salvati satul 2 Mai, sloganul lui Udrea

Mai multi localnici care au casele in apropierea zonei de curatire de rugina a navelor s-au plans primarului din Limanu * Ei spun ca nu se pot odihni din cauza prafului si a zgomotului care vine din DMHI * Nicolae Udrea a chemat comisarii Garzii de Mediu, care au efectuat o serie de determinari specifice * Pentru prevenirea poluarii zonei, conducerea santierului va face o serie de investitii * Actiunea primarului pare una pur electorala, mai ales ca acesta a lucrat in santier ani de zile si cunostea situatia

La sesizarile primarului localitatii Limanu, comisarii Garzii de Mediu au descins ieri la Santierul Naval Daewoo Mangalia. Primarul Nicolae Udrea a cerut verificarea situatiei gospodariilor din apropierea santierului care sunt afectate de poluarea fonica si de norii de pulbere rezultati in urma lucrarilor de sablare efectuate la nava "Four Bay". Comisarii Garzii au sistat efectuarea acestei operatiuni tehnologice si au somat conducerea santierului sa ia masuri pentru a proteja familiile care traiesc in apropierea santierului. Conducerea santierului va dispune masuri pentru respectarea legislatiei de mediu in vigoare, potrivit careia asemenea operatii se efectueaza doar pe docuri sau platforme amenajate special. De asemenea, s-a dispus efectuarea unor masuratori in vederea stabilirii valorii noxelor emise in zona, care sa descrie exact gradul de poluare a imprejurimilor.Intr-un comunicat remis redactiei noastre, conducerea santierului spune ca "sistarea activitatii de sablare va duce la paralizarea activitatii de reparatii la nava "Four Bay", pentru care numai sablarea tancurilor de balast necesita 30 de zile". In alta ordine de idei, operatia de sablare-vopsitorie la interiorul tancurilor de balast (spatii inchise) la navele aflate in plutire la cheu se efectueaza de la infiintarea santierului, iar cheul de la 2 Mai pentru astfel de lucrari a fost proiectat. Deci, situatia este mai veche.

Praf in ochii alegatorilor

Acelasi impact asupra mediului il are si sablarea in hala, deoarece se folosesc aceleasi operatii tehnologice, respectiv sablare, desprafuire, evacuare gri uzat, fara emisie in exterior. In mod normal, perioada de andocare a navelor aflate in reparatie la cheu tine intre sapte si zece zile. Gemal Memetcea, unul dintre directorii societatii, ne-a declarat ca activitatea de reparatii decurge si de aceasta data in aceleasi conditii ca si anii trecuti, cu respectarea tuturor reglementarilor in vigoare, dar in primavara anului viitor se va avea in vedere plantarea unei liziere de pomi, care va fi o zona tampon intre santier si satul 2 Mai. Masura este luata pentru a diminua nivelul de zgomot care in prezent ii deranjeaza pe cetatenii din sat. Este cunoscut ca primarul din Limanu, Nicolae Udrea, de care apartine si satul 2 Mai, a lucrat ani de zile la Daewoo. Este curios cum de-abia acum si-a adus aminte de praful de la sablare. Se pare ca Udrea a inceput campania electorala. Daca tot nu a reusit sa salveze Vama Veche, poate reuseste cu 2 Mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii