Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:49 25 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statul Român, dat în judecată de un cadru medical din judeţul Constanţa. A fost reţinut şi ulterior achitat de două instanţe

ro

11 May, 2017 00:00 2730 Marime text
În privinţa lui Ion Niculescu, instanţa a ajuns la concluzia că „fapta nu există“. Asta în timp ce Marcela Alexoiu a fost achitată în baza art. 16 (lit. b, teza a II-a) din Codul de Procedură Penală, conform căruia „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
A stat 24 de ore în arest, a fost trimisă în judecată şi ulterior achitată pentru complicitate la luare de mită, iar acum a dat Statul Român în judecată pentru „reparare prejudicii erori judiciare“. Vorbim despre Marcela Alexoiu, din cadrul Spitalului Mangalia, care a fost achitată definitiv în dosarul în care a fost deferită Justiţiei alături de Ion Niculescu, fost şef al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi al Spitalului Municipal Mangalia. De menţionat că Ion Niculescu, suspectat de luare de mită, a fost, de asemenea, achitat. Potrivit unor surse judiciare, Ion Niculescu ar fi trebuit să primească suma de 350 de euro pentru o cezariană.
 
Marcela Alexoiu şi Ion Niculescu, ambii din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, au fost cercetaţi şi ulterior trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Marcela Alexoiu a fost reţinută 24 de ore în perioada 26 iunie 2015, ora 21.20 - 27 iunie 2015, ora 21.20. Asta în timp ce Niculescu a fost reţinut 24 de ore, în perioada 26 iunie 2015, ora 21.00 - 27 iunie 2015, ora 21.00.
 
Cei doi au fost trimişi în judecată pe data de 16 iulie 2015, iar pe data de 18 aprilie 2016, Tribunalul Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, a decis achitarea celor doi.
 
„Achită pe inculpatul Ion Niculescu (...) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Achită pe inculpata Alexoiu Marcela (...) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită. Achită pe inculpata Alexoiu Marcela sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită. Respinge cererile inculpaţilor privind excluderea probelor costând în conţinutul convorbirilor telefonice interceptate cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata Alexoiu Marcela prin ordonanţa din 27 iunie 2015 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 426/P/2015, modificată prin încheierea din 22 iulie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Totodată, instanţa a constatat săvârşirea în cursul şedinţei de judecată din 27 noiembrie 2015 a faptelor de mărturie mincinoasă de către martorii (...) şi a dispus trimiterea copiei prezentei sentinţe Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
În privinţa lui Ion Niculescu, instanţa a ajuns la concluzia că „fapta nu există“. Asta în timp ce Marcela Alexoiu a fost achitată în baza art. 16 (lit. b, teza a II-a) din Codul de Procedură Penală, conform căruia „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată de procurori la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care, la data de 23 februarie 2017, a respins acţiunea procurorilor, menţinând deciziile privind achitarea primită de Alexoiu Marcela şi de Ion Niculescu.
 
În contextul celor mai sus precizate, Marcela Alexoiu a chemat la judecată Statul Român într-un dosar ce are ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare“. Până în prezent, nu a fost stabilit un prim termen de judecată al cauzei.
 
Contactat telefonic, avocatul Gheorghiu Crum, apărătorul Marcelei Alexoiu, nu a dorit, momentan, să facă niciun fel de declaraţii cu privire la noul dosar.
 
Citeşte şi: 
 
Exclusiv! Cunoscutul medic ginecolog Ion Niculescu, reţinut pentru mită, a fost achitat. Definitiv

Ti-a placut articolul?

Comentarii