Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimb de terenuri Mazare-Barbu

ro

25 Oct, 2007 00:00 2501 Marime text
1193255427.jpg

In sedinta de Consiliu Local de maine, alesii vor trebui sa fie de acord sau nu cu una dintre propunerile primarului, care vizeaza, ca de obicei, apropiati de-ai sai # De data aceasta este vorba despre un schimb de terenuri intre municipiul Constanta si societatea Seaview Media SRL, patronata de Ionut Sorin Barbu

Poate ca numele lui Barbu nu va spune nimic, desi a fost implicat in foarte multe dintre proiectele derulate de municipalitate, mai ales in ultimul timp. Punctul 78 din convocatorul sedintei de Consiliu Local, cel care face referire la schimbul de terenuri, ii era usor necunoscut lui Barbu. "Despre ce vorbiti? Despre un schimb de terenuri? Parca-mi aduc ceva aminte...", a raspuns, ezitant, patronul de la Seaview. Apoi si-a adus aminte despre ce tranzactie este vorba si a raspuns ca intr-adevar, are un teren, pe spatiul verde, pe bulevardul Tomis, in zona Boema si ca vrea sa-l dea primariei. In schimbul acestuia va primi o suprafata de teren in imediata vecinatate, pentru a ridica o constructie. "Am facut propunerea asta in urma cu un an si ceva. Terenul l-am cumparat de la firma Mistic in urma cu un an si jumatate", explica Ionut Barbu. Insa, in contextul aprobarii legii care stopeaza constructiile pe spatiul verde, afacerea este una chiar profitabila pentru Seaview Media. Si, cu siguranta, propunerea primarului va primi acceptul majoritatii consilierilor, pentru ca Barbu se bucura de tot sprijinul din partea edilului. Nu mai departe de aceasta vara, patronul de la Seaview a fost implicat intr-o alta afacere a edilului, Grand Prix-ul din statiunea Mamaia.

Buget suplimentat cu 300.000 de euro

Pornit la drum cu un buget dat de municipalitate si de CJC, in valoare de 620.000 de euro, plus contributiile altor firme implicate, cursa pe apa s-a dovedit a fi un esec, din moment ce se tot cer refinantari de la Consiliul Local si cel Judetean. Apoi, atat CLM cat si CJC au suplimentat fondurile cu inca 200.000, respectiv 100.000 de euro. Cu alte cuvinte, cursa care a facut deliciul lui Mazare a costat constantenii aproape un milion de euro. Mai mult decat atat, consilierii locali si-a aduc aminte de Barbu ca fiind "cel care tot vine sa ne ceara bani pentru cursa pe apa", dupa cum a spus democratul Constantin Chirila. Implicarea lui Ionut Barbu in Grand Prix este una destul de simpla in aparenta, insa destul de complexa si intortocheata in esenta. El este si administratorul firmei Power Marin SRL, detinatoarea drepturilor de organizare a Romanian Class 1 World Powerboat Championship. Societatea a fost creata special pentru competitia de ambarcatiuni pe apa si nu a fost straina nici de concursul aviatic Aero GP. Power Marin SRL este detinuta, in procente egale, de Grup Servicii Petroliere si de Follow Me SRL. Barbu are functia de administrator la Power Marine, dar este si actionar la Follow Me, alaturi de Elena Alina Barbu.

Asociat cu "domnul Radulescu"

In legatura cu cat a avut de castigat de pe urma organizarii cursei, Ionut Barbu zice ca "am avut mai mult de pierdut. In vreo sase ani poate o sa-mi amortizez cheltuielile", se plange omul de afaceri. Cat despre cealalta firma a lui Barbu, Seaview Media, dupa ce pana acum a preferat sa fie singurul implicat in aceasta afacere, anul acesta, in luna aprilie, omul de afaceri s-a asociat cu sotul Mihaelei Radulescu, Elan Schwartzenberg. Seaview Media mai sta bine si dintr-un alt punct de vedere. Societatea controleaza practic toata activitatea de publicitate stradala din oras. Cat despre schimbul de terenuri, consilierii locali, care vor trebui sa-si dea acordul maine, sunt destul de rezervati in declaratii. "Stiu despre vestitul Grand Prix, dar nu stiu nimic despre Seaview Media. Cei cu Grand Prix-ul tot cer bani de la CJC si de la noi. Este o zapaceala", considera democrata Doina Basescu. Colegul sau de partid, Constantin Chirila, spune ca nu va fi de acord cu schimbul de terenuri propus de primar. "Eu ma abtin sa votez schimburile astea. Ar trebui sa se dea niste explicatii. Vom vedea", spune Chirila. Pe de cealalta parte, Laurentiu Mironescu spune ca stie ca firma Seaview "este a lor, a lui Mazare, Strutinski.. In Constanta, in legatura cu domeniul public si privat al Primariei, suntem intr-un fel de zona crepusculara. Sunt convins ca pentru acest schimb au toate aprobarile si nu vor fi probleme. Insa, intreaga afacere este de o moralitate indoielnica", a precizat deputatul Mironescu.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii