Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:46 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră în justiţia din Constanţa! Un copil a fost condamnat ieri pentru uciderea unui alt copil

ro

25 May, 2018 00:00 6307 Marime text
Sentinţă definitivă în cazul adolescentului de 16 ani, din Făurei, suspectat că, în septembrie 2017, a accidentat mortal un copil de trei ani!
 
Ieri, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au luat faţă de minor măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de un an, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, constând în părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie.
 

Decizia Curţii de Apel este definitivă şi reprezintă o premieră în justiţia din Constanţa!

 
De menţionat că magistraţii au admis în parte acţiunile civile şi au dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă să plătească 130.000 de euro la cursul euro - leu afişat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale şi suma de 30.000 de lei cu titlu de daune materiale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei.
 
Vă reamintim că, pe data de 23 septembrie 2017, minorul care conducea un microbuz a lovit mortal un copil în vârstă de trei ani. Acesta se juca în faţa curţii. Iniţial, rudele victimei le-au spus poliţiştilor că micuţul s-ar fi rănit după ce a căzut dintr-o căruţă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii