Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 40 de decedaţi în Constanţa Unul dintre cei mai bogaţi romi din România, mort în tragedia rutieră fără precedent în Dobrogea

ro

11 Aug, 2012 02:50 9544 Marime text
01_tulcea_tulcea_accident.jpgAccident rutier fără precedent în Dobrogea! Şapte persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte opt (printre care şi doi copii de 3, respectiv 10 ani) sunt în stare foarte gravă după ce maşinile de lux în care se aflau au fost distruse pe drumul care leagă Tulcea de Constanţa. Unul dintre cei doi copii se află internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Micuţul a fost ieri operat, însă are puţine şanse de supravieţuire. Unul dintre decedaţi este prinţul ţiganilor din Teleorman, Dan „Finuţu", naşul de cununie al lui Ambasador, unul dintre fiii lui Bercea Mondial. Direcţia Rutieră arată că accidentul din urmă cu două seri poate fi considerat cel mai grav din ultimii trei ani la nivel naţional. Lista celor decedaţi este deschisă de Valentin Prepeliţă şi este continuată de Marian Trandafir, Dan Stan, Mariana Bureaţă, Memet Osman, Memet Botică Marei şi Ali Zarzara.

tulcea_1.jpgOficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române arată că, joi seara, în jurul orei 21.30, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Tulcea, a condus un BMW, proprietate personală, pe DN22 (E87). În momentul în care a ajuns la kilometrul 184 + 953 de metri, în afara municipiului Tulcea, s-a angajat în depăşirea unei alte maşini, condusă de un bărbat de 30 de ani, din acelaşi oraş, însă nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare faţă de aceasta. Ulterior, BMW-ul a acroşat cea de a doua maşină, după care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor. După acroşare, conducătorul automobilului depăşit a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 ani, din capitală, care circula regulamentar. „Bilanţul acestui accident cutremurător: şapte persoane şi-au pierdut viaţa (21, 23, 25, 27, 40, 43 şi 44 de ani), iar alte opt (printre care şi doi copii de 3, respectiv 10 ani) sunt în stare foarte gravă", conform Poliţiei Rutiere. Oamenii legii mai arată că într-unul dintre automobile se aflau 9 persoane, iar şoferul de 21 de ani care a produs accidentul nu deţinea permis de conducere.

tulcea.jpgJurnaliştii de la Adevărul de Tulcea susţin că lista celor decedaţi este deschisă de Valentin Prepeliţă şi continuată de Marian Trandafir din BMW (la volan se afla Valentin Prepeliţă), Dan Stan şi Mariana Bureaţă din Audi A8 (la volan se afla Dan Stan), Memet Osman şi Memet Botică Marei (fraţi), respectiv Ali Zarzara din Audi A6 (la volan se afla Amet Başne). La rândul lor, cei de la Adevărul de Alexandria arată că Dan Stan, cunoscut ca şi Dan „Finuţu", „era originar din comuna Buzescu, judeţul Teleorman. Averea acestuia se ridică la peste 4 milioane de euro. Finuţu a devenit celebru după ce şi-a ridicat în Buzescu o vilă care copiază întocmai clădirea Judecătoriei din Caracal. Pe faţadă, acolo unde pe clădirea originală scria „Judecătorie", ţiganul a scris „Dan Finuţu - 2003". Se spune că Dan Finuţu şi-a ridicat vila după ce instanţa din Caracal a fost singura care l-a condamnat, cu mai mulţi ani în urmă. (...) Dan Finuţu deţine un en-gros în Alexandria şi are mai multe firme prin toată ţara. (...) Finuţu avea legături cu interlopul Bercea Mondialu din Slatina, ţiganul din Buzescu fiind naş de cununie la nunta lui Ambasador, unul dintre fiii lui Bercea", conform Adevărul de Alexandria.

44 de morţi de la începutul anului, la Constanţa

După cum arătam şi mai sus, potrivit Direcţiei Rutiere, accidentul din urmă cu două seri poate fi considerat cel mai grav din ultimii trei ani la nivel naţional. Mai mult decât atât, poliţiştii rutieri arată că un eveniment asemănător nu a mai fost înregistrat în Tulcea, dar nici în Constanţa. În altă ordine de idei, de menţionat că, de la începutul anului şi până în prezent, pe raza judeţului Constanţa s-au produs 763 de accidente rutiere, din care 106 accidente grave soldate cu 44 de persoane decedate şi 81 de persoane rănite grav. Oamenii legii de la malul mări mai arată că de la începutul anului au mai fost înregistrate 657 de accidente uşoare, soldate cu 885 de persoane rănite uşor, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când s-au înregistrat 817 accidente, din care 120 de accidente grave soldate cu 56 de persoane decedate şi 84 de persoane rănite grav şi 697 de accidente uşoare, soldate cu 954 de persoane rănite uşor

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii