Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instanta a anulat contractul de vanzare a Autogarii Nord

ro

23 Aug, 2006 00:00 3247 Marime text

Cadoul lui Babinciuc

Afaceristul Cameliu Babinciuc este considerat omul de incredere al lui Corneliu Iacubov * La data de 31 august 2004, Babinciuc a cumparat Autogara Nord la pretul de 2 741 000 000 lei * SIF Transilvania este actionar minoritar la societatea Tomis Car, cu 61.561 de actiuni nominative, reprezentand 15,99% din capitalul social * Reprezentantul SIF Transilvania a votat impotriva hotararii privind vanzarea acestui activ * Cu toate acestea, cei interesati au batut palma si si-au vazut mai departe de afaceri * La scurt timp, SIF Transilvania a atacat in instanta hotararea care viza instrainarea activului * Pentru elucidarea tuturor aspectelor, magistratii au dispus efectuarea unui raport de expertiza tehnica - judiciara de catre expertul tehnic imobiliar, Eugen Bruma * Din acest document reiese ca valoarea de circulatie a activului Autogara Nord este de 46.339.645.000 lei, din care terenul valora 23.872.220.000 lei, iar constructiile valorau 22.467.425.000 lei * Cu alte cuvinte, se demonstra negru pe alb ca Autogara Nord a fost vanduta la un pret subevaluat * Astfel, judecatorii au anulat hotararea referitoare la aprobarea contractului de vanzare-cumparare a activului Autogara Nord

Afacerile ilegale prin care Autogara Nord a fost dobandita, la pretul unui apartament, de catre Cameliu Babinciuc, se pare ca vor fi date peste cap de catre magistratii care solutioneaza cazul. Pana in momentul de fata, judecatorii de la doua instante au dispus anularea hotararilor in care au fost luate deciziile cu privire la instrainarea Autogarii Nord, insa decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs. La data de 22 martie 2002, Adrian Eugen Dabija a cumparat 128.350 de actiuni la societatea Tomis Car de la Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului, ajungand astfel actionar majoritar, cu 33,33%. Pe langa acesta, potrivit structurii sintetice a registrului consolidat, la data de 5 mai 2005, restul actiunilor la Tomis Car erau detinute de Aurelian Gabriel Licoi cu 23,37%, SIF Transilvania cu 15,99%, Cristian Martiniuc cu 10,39%, Lenuta Camelia Trofim cu 8,65% si alti actionari care detineau 8,24%. In perioada 10 octombrie 2003 - 31 august 2004, Tomis Car a vandut mai multe active, la preturi subevaluate. In prima instanta, a fost vanduta Autocoloana Marfa Constanta, activ constand din cladiri plus teren, in suprafata totala de circa 15.000 metri patrati, in schimbul sumei de 2,3 miliarde ROL. Cumparatorul, firma CMC Duty Free SA, ii are printre actionari pe Camelia Lenuta Trofim, Adrian Eugen Dabija si Claudiu Raducu Sandru. A urmat Autogara Sud, care a fost vanduta la un pret de nimic. Insa, cea mai interesanta evolutie a avut-o Autogara Nord Constanta.Autogara Nord, facuta cadou lui BabinciucPotrivit contractului de vanzare-cumparare, la data de 31 august 2004, Cameliu Babinciuc a cumparat Autogara Nord la pretul de 2 741 000 000 lei, din care contravaloarea terenului era de 1 748 756 083 lei, iar contravaloarea constructiilor era de 992.243.917 lei. Suprafata totala a activului instrainat era de 5210 metri patrati, iar plata urma sa fie efectuata in patru rate cu termene fixe de plata. In toata aceasta afacere, Babinciuc a avut calitatea de cumparator in timp ce, de partea cealalta, ca vanzator, Tomis Car a fost reprezentata de catre Cuza Prodan, presedinte al Consiliului de Administratie, Mircea Constantinescu, director general si Camelia Sopu, director economic. Lucrurile nu s-au oprit insa aici, ca in cazul celorlalte active, vandute si ele mult sub pretul pietei. Autogara a fost vanduta mai departe, de data aceasta cu 80 de mii de dolari, Elenei Babinciuc, mama omului de afaceri Cameliu Babinciuc. La randul ei, aceasta a incredintat-o cu titlu gratuit, conform unui contract de comodat, firmei Grup Media Sud Holding SRL, ai carei actionari sunt Cameliu Babinciuc si Elena Babinciuc. Mai departe, firma a inchiriat-o contra sumei de 6.310 euro pe luna societatii Tomis Car, fosta proprietara.SIF Transilvania cere anularea contractului de vanzareIn urma cu putin timp, SIF Transilvania a actionat in instanta societatea Tomis Car solicitand anularea Hotararii nr.11 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) a societatii Tomis Car. Aceasta Adunare a avut loc la data de 31 mai 2005 si, printre altele, se referea la aprobarea contractului de vanzare-cumparare a activului Autogara Nord. Contract care, in fapt, a avut loc la data de 31 august 2004, adica cu aproape un an in urma. SIF Transilvania este actionar minoritar cu 61.561 de actiuni nominative, reprezentand 15,99% din capitalul social al acestei societati. La acea adunare, reprezentantul SIF Transilvania a votat impotriva hotararii AGEA deoarece a considerat ca nu au fost intocmite formalitatile imperative ale legii.Pe de alta parte, anterior, vanzarea activului Autogara Nord a fost aprobata si in sedinta AGEA din data de 6 august 2004, imputernicindu-se Consiliul de Administratie (CA) sa decida doar modalitatea de vanzare. De asemenea, s-a stabilit ca reprezentantii CA sa angajeze un evaluator care sa stabileasca pretul activului, lucru care a nu a fost respectat. In actiunea adresata instantei de judecata, SIF Transilvania a invocat faptul ca o noua aprobare a vanzarii activului Autogara Nord nu era posibila pentru ca hotararile anterioare de aprobare a vanzarii au fost atacate in instanta deoarece au fost luate cu incalcarea legii. In opinia acestora, litigiile fiind in curs, aplicarea hotararilor se impunea a fi amanata pana la solutionarea cauzei. Pentru elucidarea tuturor aspectelor, instanta de judecata a dispus efectuarea unui raport de expertiza tehnica - judiciara de catre expertul tehnic imobiliar Eugen Bruma. Din acesta reiese ca valoarea de circulatie a activului Autogara Nord este de 46.339.645.000 lei, din care terenul valora 23.872.220.000 lei, iar constructiile valorau 22.467.425.000 lei. Cu alte cuvinte, se demonstra negru pe alb ca Autogara Nord a fost vanduta la un pret subevaluat. In urma probelor depuse in instanta, magistratii au ajuns la concluzia ca reprezentantii Consiliului de Administratie si-au depasit competentele deoarece AGEA din 6.08.2004, viza numai imputernicirea data CA pentru stabilirea valorii activului prin raport de evaluare si a modalitatii de vanzare si nicidecum a incheierii contractului de vanzare - cumparare. Drept urmare, magistratii au stabilit ca reprezentantii Consiliului de Administratie au vandut activul fara aprobarea prealabila a Adunarii Generale.Revenind la litigiul privind anularea hotararii nr. 11 a AGEA, si in acest caz, instanta de judecata a dat castig de cauza SIF Transilvania. Astfel, judecatorii au anulat aceasta hotarare referitoare la aprobarea contractului de vanzare-cumparare a activului Autogara Nord. In alta ordine de idei, intr-un alt dosar, instanta a admis actiunea formulata de SIF Transilvania si a dispus anularea Hotararii AGEA a SC Tomis CAR din 14 septembrie 2004 in ceea ce priveste aprobarea contractului de vanzare- cumparare a activelor Autogara Nord si Autogara Sud.Ancheta privind "operatiunea" microbuzulPrivatizarea societatii Tomis Car a facut si obiectul unei anchete efectuate de Comisariatul Regional Constanta al Garzii Financiare.Dupa mai bine de sase luni de munca, comisarii au reusit sa descurce itele acestei afaceri. Totul a plecat de la verificarile efectuate la SC Grup Media Sud SA, unde actionar majoritar este societatea Rafo Onesti, cu 50% din actiuni. Printre actionarii acestei societati se mai numara Camelia Lenuta Trofim, Argos SA, BMM Constanta, Delta Pro SA, Samtronic Plus si Utiltrans, iar administrator este controversatul om de afaceri, Cameliu Babinciuc. Pe data de 30 noiembrie 2003, Grup Media Sud a vandut unei firme fantoma, Neka Design Center SRL, 30 de microbuze la un pret cu tot cu TVA de trei miliarde si jumatate. De mentionat ca plata acestora s-a facut de catre beneficiar prin compensare, firma fantoma executand niste lucrari in contul microbuzelor. Ramane de vazut ce lucrari si mai ales cum, din moment ce Neka Design nu a avut practic activitate. Insa drumul masinilor nu se opreste aici. Acestea au fost vandute mai departe, dupa trei saptamani de la efectuarea primei tranzactii, catre o alta firma, United Pinkas SA, printre ai carei actionari se gaseste si Elena Babinciuc, nimeni alta decat mama administratorului Grup Media SA, la o valoare de 15 miliarde ROL. Cumparatorul nu a achitat insa contravaloarea facturilor emise de firma fantoma si a contribuit cu cele 30 de microbuze la majorarea capitalului, prin aport in natura, firmei Tomis Car SA, unde United Pinkas este actionar. De data aceasta, autovehiculele au fost evaluate la suma de patru miliarde. Presedintele Consiliului de Administratie al Tomis Car a fost Cuza Prodan, actualmente cenzor la SC United Pinkas SA. De asemenea, printre actionarii acesteia din urma se mai regasesc Cristinel Nicolae Dragomir, actualmente consilier judetean PSD, Dorel Liviu Popa, Spiridon Danceanu si Auras Serban. Dosarul privind "operatiunea" microbuzul a fost trimis procurorilor. Din toata aceasta increngatura de vanzari si cumparari, prin care statul roman a fost prejudiciat cu o suma a carei valoare urmeaza a fi stabilita de autoritatile competente, rezulta un singur lucru. Avem in fata inca o masinatiune marca Corneliu Iacubov, scoasa la iveala de catre Garda Financiara. Dupa cum se stie, acesta este acuzat in primul rand de prejudicierea societatii Rafo Onesti, insa de numele sau se leaga si alte acuzatii. In cazul de fata, in privatizarea "de succes" a Tomis Car au fost implicate o serie de societati care au printre actionari aceleasi personaje, insa cel mai important rol l-a avut, dupa cate se pare, omul de afaceri Cameliu Babinciuc, nimeni altul decat omul de incredere al lui Corneliu Iacubov.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii